Guvernul se gândeşte să reducă prefinanţările proiectelor europene la 15%

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Politică / 22 februarie 2011

Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, cere destituirea ministrului Finanţelor.

Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, cere destituirea ministrului Finanţelor.

Ovidiu Donţu, preşedintele executiv al PSD Suceava a prezentat, ieri, o notă a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, către premierul Emil Boc prin care este propusă reducerea prefinanţărilor la proiectele din fonduri structurale de la 30% la 15%. Donţu a prezentat un document din 2 februarie privind transferul fondurilor aferente prefinanţării sau rambursărilor pentru Programele Operaţionale în care se arată că există riscul epuizării fondurilor externe nerambursabile pe termen scurt (trei luni), precum şi a fondurilor alocate în bugetul de stat pentru continuarea finanţării în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor de la Comisia Europeană.

În nota citată se prezintă o situaţie de la data de 27 ianuarie 2011 prin care se arăta că la nivelul Autorităţii de Certificare şi Plată erau de 369,104 milioane euro, că fondurile de la bugetul de stat alocate pentru 2011 în bugetul MFP-acţiuni generale, poziţia bugetară gestionată de ACP, "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană" sunt de aproximativ 24 de milioane de euro, iar necesarul de fonduri pentru asigurarea plăţilor către Autoritatea de Management, conform previziunilor acestora pentru anul 2011, este în total de 2,423 miliarde de euro.

În aceste condiţii, Ialomiţianu propunea ca măsuri imediate efectuarea plăţilor de rambursare înaintea celor aferente prefinanţării, acordarea prefinanţării la beneficiari, de acum înainte, în cel puţin două tranşe, prima tranşă de 15%, iar următoarele după ce organismul intermediar autorizează declaraţii de cheltuieli de cel puţin 60% din valoarea primei tranşe de prefinanţare, dar şi prioritizarea de Guvern a onorărilor de MFP a solicitărilor de plată lunare în cazul în care cererile de fonduri ale acestora depăşesc posibilităţile de finanţare în luna respectivă. Mai mult, Ministerul propunea şi modificarea legislaţiei naţionale aplicabile până cel târziu în luna martie în sensul introducerii unor prevederi care să asigure acordarea mai eficientă a prefinanţării şi prevenirea imobilizării de fonduri la nivelul beneficiarilor.

Social-democraţii susţin că reducerea prefinanţării va duce la blocarea programelor europene, întrucât creditele pentru aceste proiecte vor fi mult mai costisitoare. "Micşorarea prefinanţării este un masacru la adresa celor care accesează fonduri europene. Guvernul practic măreşte costurile creditului bancar", a spus Donţu.

El a explicat că, în prezent, prefinanţările sunt de 30% - 50%, iar cos-tul creditului obţinut de la bănci depinde de această cotă de prefinanţare. "Prin reducerea la 15% a prefinanţării se măreşte costul creditului. Astfel, are loc un transfer de bani din sectorul public către bănci, sau de la privat către bănci", a spus Donţu, care a cerut, în aceste condiţii, destituirea ministrului Finanţelor.

Ialomiţianu: "Sunt foarte multe proiecte şi trebuie să le asigurăm prefinanţare"

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, ieri, pentru "BURSA", că măsura reducerii prefinanţării la 15% este una solicitată de mediul de afaceri. "Avem foarte multe proiecte şi trebuie să le asigurăm la toate prefinanţare. În plus, numărul celor care au primit prefinanţare şi nu au venit la rambursare, pentru reconstituirea fondului pentru prefinanţarea proiectelor europene, este foarte mare", a spus Ialomiţianu, care a mai arătat că aceasta este una dintre măsurile propuse de oamenii de afaceri pentru deblocarea proiectelor finanţate din fonduri structurale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb