Guvernul a anunţat că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru posibile fapte de natură penală în acordarea către compania Romstrade a contractului de proiectare şi execuţie a unui tronson din DN 67C Transalpina, precum şi în derularea ulterioară a lucrărilor, neregulile fiind prezentate de Executiv după o verificare efectuată de Corpul de Control al Prim-Ministrului la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Inspectorii guvernamentali susţin că documentele aferente ofertei financiare a Romstrade (declarată câştigătoare) au fost neconforme, că o serie de clauze contractuale privind modalitatea de plată au fost modificate în funcţie de interesele companiei, iar Romstrade nu a respectat contractul în ceea ce priveşte constituirea garanţiei de bună execuţie pentru lucrările efectuate.
Pe 16 mai, DNA l-a trimis în judecată pe Nelu Iordache (administrator al Romstrade) pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 184 de kilometri din DN 67C Transalpina. Omul de afaceri este învinuit de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.