Guvernul suspendă toate ajutoarele sociale pentru cei care nu-şi plătesc taxele

F.A.
Politică / 28 decembrie 2011

Guvernul a decis, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, ca tuturor românilor care nu îşi achită taxele către stat să le fie suspendate toate ajutoarele sociale, potrivit Realitatea.net.

"Actul normativ prevede unele modalităţi de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale şi nu plătesc taxele şi impozitele locale, astfel încât să fie implementate prevederile Legii asistenţei sociale. Astfel, se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistenţă socială acelor persoane care nu îşi vor achita taxele şi impozitele locale", este soluţia Guvernului.

De asemenea, Guvernul a decis să introducă şi sancţiunea de suspendare a alocaţiei pentru susţinerea familiei în situaţia în care titularul nu depune în termen declaraţia pe propria răspundere în vederea menţinerii acordării acestui drept.

Alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 lei, mai arată textul ordonanţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb