Guvernul va depune la Parlament un Plan de acţiuni sectoriale

Ziarul BURSA #Politică / 23 noiembrie 2015

Guvernul va depune la Parlament un Plan de acţiuni sectoriale

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă, că Guvernul lucrează la un Plan de acţiuni sectoriale, iar acest document va fi trimis Parlamentului alături de Bugetul de stat pentru 2016, primele discuţii ale Cabinetului în acest sens având loc sâmbătă, într-o şedinţă informală, potrivit Mediafax.

"Astăzi, în prima parte a întâlnirii, am discutat Planul de acţiuni sectoriale pe care am promis că îl vom elabora la discuţiile pe care le-am avut în Parlament în perioada audierilor şi apoi a votului în plen. Acest Plan de acţiuni sectoriale, pe fiecare domeniu în parte, ar urma să fie finalizat şi depus la Parlament o dată cu Bugetul. Sigur, nu va fi depus ca un act normativ, ci va însoţi Bugetul, pentru că acest Plan de acţiuni sectoriale va fi legat în mare parte de buget. E ceea ce ne propunem noi să facem anul care vine pe fiecare domeniu în parte", a spus premierul, în conferinţa de presă susţinută după şedinţă.

Domnia sa a adăugat că i-a cerut fiecărui ministru să identifice ceea ce este obligatoriu de făcut în perioada următoare (obligaţii, angajamente, condiţionalităţi etc.), ce se continuă dintre proiectele începute de guvernarea anterioară şi ce proiecte decurg din programul actualului Guvern.

De asemenea, în cadrul şedinţei s-au mai abordat trei teme mari, respectiv dezvoltarea economică, reforma administraţiei şi relaţia bivalentă România - UE atât în contextul actual, cât şi în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului European în 2019.

În acest sens, prima masă rotundă care a angajat miniştrii domeniilor respective a avut ca temă programul economic şi creşterea economică.

Grupul de lucru interministerial este coordonat de vicepremierul Costin Borc şi urmează să integreze reprezentanţi ai mediului de afaceri şi să identifice câteva sectoare strategice a căror dezvoltare să fie continuată programatic, indiferent de guvern.

Referitor la Bugetul de stat, premierul le-a cerut miniştrilor să trimită la Finanţe bugetul fiecărui minister, astfel încât ministerul de resort să le integreze într-un singur document. Acest prim proiect va fi analizat astăzi după-amiază, în cadrul unei alte întâlniri informale a Cabinetului Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă, că a fost făcut un calendar "etapizat" de discuţie pe buget, cu obiectivul de a-l finaliza şi adopta până în jurul datei de 10 decembrie, conform Agerpres.

"Ne-am făcut un calendar etapizat de discuţie pe buget, cu obiectivul de a finaliza şi de a adopta acest buget până în jurul datei de 10 decembrie. Deci, în această primă etapă discutăm deocamdată de alocările bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere şi apoi o să discutăm şi de cifrele, de calculele privind veniturile şi vizavi de legislaţia deja adoptată şi ce putem acoperi", a afirmat prim-ministrul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb