Guvernul vrea să acorde facilităţi de 5.000 de euro cumpărătorilor de maşini electrice

Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 7 aprilie 2011

Ministerul Mediului pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care să dea o serie de facilităţi din partea statului cumpărătorilor de maşini electrice, valoarea avantajelor urmând să acopere diferenţa de cost dintre un astfel de vehicul şi unul normal, care în prezent ajunge la circa 5.000 de euro.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a avut ieri o întrevedere cu mai mulţi reprezentanţi ai conducerii companiei Renault, subiectul discuţiei reprezentându-l modalitatea prin care statul poate încuraja cumpărarea maşinilor electrice în locul celor care folosesc combustibil fosil. Borbely a precizat că, în urma discuţiilor, a ajuns la concluzia că există două variante pentru ca statul să stimuleze cumpărarea de vehicule electrice.

Într-o primă fază, beneficiari vor fi instituţiile publice, iar facilităţile vor veni de la Fondul de Mediu în două forme, fie prin programul Rabla, fie prin subvenţionare directă a unui procent de până la un sfert din costul unei maşini electrice.

O altă variantă este cea în care instituţia care vrea să cumpere o maşină electrică nu are niciun vehicul pe care să-l poată casa. "În aces-te condiţii instituţia respectivă poate primi de la Fondul de Mediu o subvenţie de până la 25% din valoarea maşinii noi. Urmează să stabilim exact procentele", a adăugat minis-trul Borbely.

O a doua problemă discutată a fost cea a infrastructurii. Şi Borbely şi Gerome Olive, reprezentantul Renault, au precizat că există discuţii pentru încheierea unor parteneriate cu distribuitorii de energie electrică pentru "a găsi formule" de realizare a infrastructurii necesare. Potrivit acestuia, în prezent în România nu circulă niciun vehicul total electric.

Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Renault, o încărcare a bateriei unei astfel de maşini pentru parcurgerea a o sută de kilometri presupune un consum de 18 kilowaţi, "ceea ce înseamnă mai puţin de 2 euro".

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb