Hanner investeşte 40 milioane euro în proiectul The Park

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 3 noiembrie 2016

Hanner investeşte 40 milioane euro în proiectul The Park

Dezvoltatorul lituanian Hanner investeşte 40 de milioane de euro în proiectul The Park, prevăzut cu patru blocuri de circa 450 de apartamente cu una, două, trei şi patru camere, după cum ne-a spus Silviu Grigorescu, director general al Hanner România.

Primul bloc din cadrul ansamblului rezidenţial cuprinde 69 de apartamente care au fost vândute în totalitate. De asemenea, al doilea bloc este ocupat în proporţie de 50%. În prezent, se lucrează la finisajele interioare ale celei de-a treia clădiri din ansamblu şi, în paralel, la structura celui de-al patrulea bloc. La începutul acestui an a fost livrată clădirea a doua din proiect, iar până la finalul lui 2016 urmează să fie terminate lucrările la clădirea cu numărul trei.

Fiecare dintre imobilele care urmează să fie construite va avea, în medie, circa 130 de apartamente, conform sursei citate.

Lucrările de execuţie ale primului imobil din complex au fost demarate în 2014, când a fost livrată prima construcţie, ultima clădire urmând să fie gata în prima parte a anului 2017.

Suprafaţa totală a terenului pe care este dezvoltat ansamblul rezidenţial The Park Apartments este de circa 11.000 de metri pătraţi.

Proiectul cuprinde patru clădiri cu un număr total de circa 450 de locuinţe, toate fiind disponibile la vânzare.

Despre proiectul său rezidenţial, Silviu Grigorescu ne-a precizat: "Are o arhitectură nordică, modernă şi va dispune de un proiect de peisagistică amenajat pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi care presupune investiţii de circa jumătate de milion de euro".

Locatarii vor avea la dispoziţie un apartament unde pot organiza evenimente speciale, de tipul zilelor de naştere sau întâlnirilor de afaceri. Apartamentele din The Park Apartments au preţuri care pornesc de la 65.000 de euro, cu TVA inclusă.

Anul acesta au fost contractate circa 130 de unităţi din ansamblu, în creştere comparativ cu anul precedent, când a fost semnat un număr total de 100 de contracte, ne-a declarat domnul Grigorescu.

Ansamblul este situat în apropierea Parcului Tineretului din Bucureşti.

Hanner este prezent pe piaţa din România de 11 ani şi a dezvoltat aici trei ansambluri rezidenţiale, fiecare în diverse faze de evoluţie a pieţei imobiliare.

Primul proiect în care a investit compania este City Centers Residence, urmat de Carol Park Residence, ambele aflate la câteva sute de metri de Piaţa Unirii. Cele două proiecte au fost realizate în parteneriat cu alţi investitori locali.

Hanner a achiziţionat anul acesta, contra unei sume de circa 5 milioane de euro, un lot de teren de peste un hectar în zona Griviţa, pe care intenţionează să dezvolte în viitorul apropiat un proiect mixt cu o componentă office şi una de rezidenţial.

The Park Apartments este primul proiect din România dezvoltat integral de Hanner.

Compania activează pe opt pieţe diferite şi are o experienţă de 21 de ani în segmentele rezidential, retail, office, logistic şi industrial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb