Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, astăzi, că urmăreşte cu foarte mare atenţie dezbaterile din Parlament privind legile Justiţiei, având "îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei".
Ambasadorul SUA a spus, într-un interviu pentru ziarul Express de Banat, că este foarte atent la evoluţia pe care o are în Parlament pachetul de legi ale Justiţiei.
Hans Klemm a afirmat, potrivit news.ro: "În ceea ce priveşte pachetul de legi ale Justiţiei pregătit iniţial de către ministrul Justiţiei şi prezentat ulterior Parlamentului, urmărim îndeaproape evoluţia şi aşteptăm să vedem ce modificări vor apărea în Parlament şi care va fi forma finală rezultată din comisie. Aşa cum aţi menţionat, avem îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei. Motivul îngrijorării noastre este acela că în ultimii cincisprezece ani România a dus o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei de nivel înalt şi mediu. România a creat independenţă judiciară, a înfiinţat instituţii care se ocupă cu descoperirea infracţiunilor şi a corupţiei, mă refer aici în principal la DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie, n.r.). În ce priveşte situaţia din regiune, Statele Unite cred că România este ţara cu cea mai credibilă luptă împotriva corupţiei. Desigur, se mai pot face multe lucruri în ceea ce priveşte prevenţia şi educaţia, însă România are rezultate excepţionale în ce priveşte pedepsirea corupţilor".
Oficialul a adăugat: "Am fost îngrijoraţi cu privire la pachetul iniţial de legi prezentat de ministrul Justiţiei, care sugera că s-ar putea face paşi înapoi în privinţa aspectelor menţionate mai devreme şi vă pot spune că urmărim foarte atent ce s-a întâmplat în Parlament săptămâna trecută şi ce se întâmplă săptămâna aceasta şi care va fi forma finală care va ieşi din comisie".
Citeşte şi
"Cerem Parlamentului României să respingă propunerile legislative care afectează statul de drept şi lupta anticorupţie"