HAVRILEŢ (ANRE):  "Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar trebui să vândă în ţară energia ieftină, nu s-o exporte"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 24 februarie 2016

"Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar trebui să vândă în ţară energia ieftină, nu s-o exporte"

Hidoelectrica şi Nuclearelectrica sunt cei mai ieftini producători de energie din România, astfel că ar trebui să vândă în ţară electricitatea produsă, nu s-o exporte, a declarat, ieri, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), prezent la o conferinţă pe teme energetice, informează Agerpres. El a fost acuzat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că blochează exporturile de energie pe care ar putea să le facă Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, printr-o interpretare eronată a legii.

"ANRE nu a emis nicio reglementare în calea exportului. Însă legea este confuză, lucru pe care l-am stabilit inclusiv cu Consiliul Concurenţei. Sunt de acord că nu trebuie instituită nicio barieră în calea exportului. În cadrul ANRE s-a emis o interpretare a conceptului de piaţă centralizată, care apare în lege, în timp ce în legislaţia europeană nu există aşa ceva, ci doar conceptul de piaţă organizată", a susţinut Havrileţ.

Potrivit acestuia, producătorii români pot scoate la vânzare energia pe OPCOM, urmând ca o firmă de furnizare afiliată să realizeze efectiv respectivul export.

"Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt cei mai ieftini producători din ţară şi ar fi fost corect să vândă această energie ieftină în ţară, atâta timp cât aceste companii au beneficiat de investiţii din bani publici", a adăugat preşedintele ANRE.

Traderii de energie care, în trecut, au căpuşat Hidroelectrica au găsit acum bunăvoinţă la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, întrucât tot ei sunt cei care exportă energie în locul producătorilor, a declarat, ieri, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

"În 2012, am decuplat «băieţii deştepţi» de la energia ieftină a Hidroelectrica, însă aceleaşi firme de trading sunt acum avantajate de ANRE, întrucât doar ele au exportat energie în ultimii doi ani, în detrimentul producătorilor de energie", a spus Borza, anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

El a explicat că producătorii de energie nu pot derula exporturi din cauza unor interpretări pe care ANRE le aduce Legii energiei.

"ANRE interpretează legea în sensul că producătorii sunt obligaţi să vândă toată cantitatea de energie disponibilă pe OPCOM. Însă, în lege, nu veţi găsi sintagma OPCOM, ci scrie că acest lucru trebuie făcut pe o piaţă competitivă. Interpretarea noastră este că aceasta poate fi orice piaţă din cele 27 de UE, pentru că altfel se încalcă principiul liberei circulaţii", a susţinut Borza.

El a arătat că, în 2014, s-au exportat 8,7 TWh, iar anul trecut 11 TWh, prin intermediul traderilor Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustrie şi Energy Holding.

"Ceea ce înseamnă, în mare, că producătorii au fost păgubiţi de cel puţin 20 de milioane de euro pe care i-ar fi câştigat dacă ar fi făcut aceste exporturi", a mai spus Borza.

Oficialul Euro Insol a adăugat că, în trecut, a înfiinţat o filială Hidroelectrica în Ungaria, pentru export, în cadrul unei vizite la Budapesta la care a participat inclusiv preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ. Ulterior, după ce Hidroelectrica a exportat 10 MW, compania a fost amendată de acelaşi ANRE pentru încălcarea legislaţiei.

"Este o interpretare penală şi abuzivă a legii. Am dat în judecată ANRE pentru acest lucru", a completat Borza.

La rândul său, directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, a declarat că susţine în totalitate punctul de vedere al lui Remus Borza.

"Cu siguranţă, această situaţie nu este în regulă, întrucât există o reglementare europeană şi eşti liber să tranzacţionezi în spaţiul european. Lăsaţi-ne să demonstrăm că putem vinde", a spus Lulache, prezentă la acelaşi eveniment.

Ea a adăugat că a purtat numeroase corespondenţe cu ANRE pe această temă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb