Hidroelectrica: 3,5 milioane euro pentru modernizarea sistemului IT

A.C.
Companii #Energie / 20 noiembrie 2014

Administratorul Judiciar va implementa în Hidroelectrica un sistem informatic integrat de tip Enterprise Resource Planning cu instrumente de analiză managerială de tip Business Intelligence în valoare de 3,5 milioane euro, arată un comunicat remis redacţiei.

Astfel, începând de ieri, anunţul de participare cu numărul 155643 la licitaţia deschisă pentru achiziţia ERP-ului poate fi accesat pe site-ul e-licitatie.ro.

Potrivit sursei citate, prin implementarea noului sistem informatic, Hidroelectrica urmăreşte integrarea proceselor dintre departamente şi direcţii, colaborarea în timp real, creşterea eficienţei operaţionale, reducerea costurilor, creşterea vizibilităţii şi a transparenţei activităţii.

"Printre obiectivele specifice ale sistemului integrat se numără consolidarea la nivelul companiei a indicatorilor financiari şi de producţie, managementul costurilor şi îmbunătăţirea performanţei prin utilizarea de instrumente care folosesc metoda costurilor bazate pe activităţi, managementul activelor, managementul procesului de producţie şi furnizare energie, managementul resurselor umane, precum şi utilizarea eficientă a jurnalelor de bord pentru realizarea analizelor de business", mai arată sursa citată.

Astfel, conform declaraţiilor Administratorului Judiciar, Remus Borza "va creşte eficienţa procesului managerial - decizional prin obţinerea informaţiilor necesare, în timp real, la toate nivelurile: strategic, funcţional şi operaţional. Se vor implementa multiple forme de organizare a diviziunii muncii, a individualizării responsabilităţilor şi a efortului fiecărui centru de cost, conducând la instituirea unei discipline economico - financiare şi la tratarea unitară a fenomenelor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Adika cu ce firma , tot cu aia cu care s-a facut licitatie si pentru care sunt cercetati Miky Spaga si compania.

    Parca erati in insolventa ?

    Tara pute de inundatii si voua va trebuie calculatoare. 

    Borza partenerul de smenuri al lui Ponta un individ ce efectiv a distrus Hidroelectrica totul avand un singur obiectiv comisioanele nesimtite si spagile din contractele gestionate si din intelegerile cu fondul privat.

    Ne grabim acuma repede sa mai tragi un tun inainte de a iesi din insolventa?

    Da' de unde ai bani de investitii mai amaratule ? Nu ti-e rusine ? Ti-au mai ramas bani de la campania electorala ? Ai vandut uzinele facute de parintii nostri cu sudoare, ai dat cei mai buni meseriasi afara, ai lasat barajele si hidrocentralele fara personal, ai adus salariile la minimul pe economie, ai capusat hidro prin firmele tale de avocatura, nu ai mai facut reparatii la baraje, centrale, diguri, turbine, generatoare punand in pericol siguranta Sistemului Energetic National si a cetatenilor localitatilor din avalul amenajarilor hidroenergetice ! Vai de steaua ta ! Faci concediile pe Coasta de Azur !? Iti convine cu cele 10 milioane de euro supte de la Hidroelectrica ! Acusi vine DNA-ul peste tine ! Si asa esti urmarit penal in vreo 5 dosare !

    [ răspunde la această opinie ]  

     

    Răspuns pentru "Justitia"  

    Nume (maxim 50 caractere) E-mail (optional) Titlu (maxim 50 caractere) Mesaj REGULAMENTUL MESAJELOR - Utilizaţi un limbaj decent. 

    - Nu sunt permise mesajele care incită la acţiuni ilegale. 

    - Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială. 

    - Nu sunt permise postările cu caracter obscen şi/sau insultativ, incitările la ura rasială şi/sau xenofobie. 

    - Nu sunt permise discriminările referitoare la sex, vârstă sau de altă natură. 

    - Este interzisă folosirea numelor ziariştilor BURSA pentru falsificarea semnăturii opiniilor. 

    Abaterile de la acest regulament conduc la eliminarea mesajelor postate (un echivalent al autocenzurii celui care a scris mesajul, iar nu o cenzură practicată de ziar).  

    PRECIZĂRI: 

    - Toate mesajele exprimă punctul de vedere şi opiniile autorilor, iar nu ale administratorului (excepţie făcând mesajele scrise chiar de către administrator); nu ne asumăm responsabilitatea pentru materialele postate pe acest site de către alte persoane decât cele autorizate de ziarul BURSA. 

    - Postarea unui mesaj înseamnă acceptarea tacită a acestui regulament. 

    În cazul în care ne solicitaţi răspunsuri individuale, vă rugăm să completaţi cu adresa de email reală; vom încerca, în limita timpului disponibil, să răspundem tuturor întrebărilor dumneavoastră. 

    Acord  

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi ca aţi citit regulamentul de mai sus şi ca vă asumaţi prevederile sale !

    Se pare ca mentenanta lichidatorului judiciar Borza incepe sa-si arate roadele...

    Dorinta arzatoare a lui Borza pentru profitul maxim la Hidroelectrica, profit din care ia si el 5% incepe sa…aprinda generatoarele! electrice .Era imposibil sa nu se ajunga aici . La centrala subterana Retezat, ieri 24.11.2014 a ars statorul turbinei Francisc de 167,5 MW. Au intervenit cei de la ISU cu SMURD, autospeciale de pompieri, tot tacamul.  

    Sa vedem raportul de expertiza. Pe cine se va mai da oare vina? Poate pe faptul ca, din dorinta de a lua comisionul cat mai gras, n-a mai aprobat nici o lucrare de intretinere si reparatie de vreo 3 ani.  

    Presa reactioneaza numai cand Borza anunta un profit istoric, dar lucruri grave precum acesta si faptul ca a lasat Barajele fara supraveghere nu prezinta interes pentru presa si pentru opinia publica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb