Hidroelectrica a câştigat procesele cu Energy Holding şi EFT AG

Ioana Dogaru
Companii / 21 martie 2016

Hidroelectrica a câştigat procesele cu Energy Holding şi EFT AG

Hidroelectrica a câştigat două procese prin care traderii Energy Holding şi EFT AG cereau daune de 102 milioane lei, după ce Tribunalul Bucureşti a respins miercuri, 16 martie, contestaţiile depuse de cele două companii, se arată într-un comunicat remis luni de Hidroelectrica.

Traderul de energie Energy Holding a solicitat la deschiderea procedurii insolvenţei Hidroelectrica despăgubiri de 91,1 milioane lei pentru diminuarea cantităţii de energie livrată de compania de stat în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012 din cauza aplicării clauzei de forţă majoră.

"Prin sentinţa civilă nr. 3757/10.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucuresti în primul ciclu procesual, contestaţia Energy Holding a fost respinsă pe cale de excepţie ca inadmisibilă. Recursul Energy Holding a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia nr. 643/12.03.2014 a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond", se arată în comunicat.

În rejudecarea pe fond, instanţa a decis în favoarea Hidroelectrica. Energy Holding a fost obligată si la plata cheltuielilor de judecată, constând în 61.000 lei onorarii de expert şi 29.700 lei onorarii avocaţiale.

Potrivit Hidroelectrica, contractul cu Energy Holding a generat în perioada 2006 - 31 mai 2012 o pierdere de peste 1,4 miliarde lei pentru producătorul de energie.

Şi în cazul traderului elveţian EFT AG, Tribunalul Bucureşti a respins, prin sentinţa civilă nr. 1892 din 16 martie 2016, contestaţia împotriva Tabelului preliminar al creanţelor întocmit de Administratorul Judiciar care a refuzat înscrierea traderului cu suma de 11 milioane lei reprezentând daune.

În litigiul demarat de EFT AG, compania elveţiană a susţinut că în 2011 Hidroelectrica nu i-a livrat întreaga cantitate de energie contractată. "Susţinerea a fost contrazisă de probele administrate în cauză, care au demonstrat că în realitate, în anul 2011 Hidroelectrica a livrat EFT AG mai mult decât ar fi fost obligată conform contractului", se precizează în comunicat.

Hidroelectrica a fost apărată în instanţă de avocaţii de la Stănescu, Milos, Dumitru şi Asociaţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Au facut scoala de securitate la Slatina sau la Campina?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb