"Hidroelectrica" a trimis corpul de control la filiala Hidroserv, unde a găsit mai multe nereguli

S.B.
Companii #Energie / 7 mai 2017

"Hidroelectrica" a trimis corpul de control la filiala Hidroserv, unde a găsit mai multe nereguli

Actualizare 13:42 Ovidiu Agliceru: "Hidroelectrica a încheiat primul trimestru cu un profit brut istoric, de 482 milioane lei"

Producătorul de energie "Hidroelectrica" a încheiat primul trimestru cu un profit brut de 482 milioane lei, cel mai mare câştig trimestrial obţinut până acum de companie, cu 100 milioane lei mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, directorul general al companiei, Ovidiu Agliceru.

El a precizat că societatea dispune de lichidităţi de peste 2,7 miliarde lei (circa 600 milioane euro) în bănci.

Pentru primele patru luni din acest an, compania estimează un profit brut de 600 milioane lei.

Agliceru a afirmat: "Suntem într-o perioadă de debite mici, secetoasă. La sfârşitul primelor trei luni am încheiat cu o producţie de 3,5 TWh, la care se vor adăuga 1,3 TWh din luna aprilie".

Pentru întregul an 2017, "Hidroelectria" şi-a propus să obţină un profit brut de 1,2 miliarde de lei, la venituri de 3,1 miliarde lei.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,3 miliarde lei şi un profit brut de 1,5 miliarde lei.

Agliceru a precizat: "Noi prognozăm producţia anuală de energie în mod prudenţial, fără a expune Hidroelectrica riscului hidrologic. Am prevăzut în buget pentru acest an venituri echivalente unei producţii de 14,5 TWh, faţă de anul trecut, când am realizat şi obţinut veniturile aferente a 17,6 TWh".

Managerul estimează că listarea la bursă a "Hidroelectrica", un eveniment mult aşteptat pe piaţa de capital şi care nu are încă un termen clar din partea actualului Guvern, ar putea aduce la buget aproximativ 1 miliard de euro.

Agliceru a explicat: "Noi ne-am îndeplinit obligaţiile în ceea ce priveşte listarea. Am întocmit şi întocmim toate lucrările solicitate ori de câte ori este nevoie. Lucrăm la documentaţia necesară listării încă de când compania era în insolvenţă. Statul va lista un pachet de 15%, plus alte 5% de la Fondul Proprietatea, care vrea să îşi vândă o parte din acţiunile deţinute".

O piedică în calea listării este reprezentantă, însă, de investiţiile nerentabile, unele începute înainte de 1990.

Directorul "Hidroelectrica" a precizat: "Investiţiile nerentabile reprezintă una din cauzele intrării companiei în insolvenţă. Ne referim la 17 obiective de investiţii cu funcţiuni complexe, al căror rol principal nu este producţia de energie electrică. Pentru a fi finalizate, ar trebui ca Hidroelectrica să investească încă 2 miliarde de euro. Acestea nu pot fi continuate de Hidroelectrica, pentru că nu sunt profitabile, nu pot fi amortizate şi, în situaţia în care vor fi continuate de noi, ar diminua cu cele 2 miliarde de euro valoarea societăţii la listare".

Banii din listare ar putea ajunge la bugetul statului, în prezent făcându-se demersuri în acest sens, a adăugat managerul.

"Altfel, se ajunge în situaţia Electrica, care a încasat o sumă mare de bani şi nu i-a folosit nici în momentul de faţă. Îi ţine în bănci", a afirmat Agliceru.

"Hidroelectrica" a devenit, în perioada insolvenţei, compania de stat cu cel mai mult cash, având în prezent depozite în bănci de peste 2,7 miliarde lei, în condiţiile în care depune lunar la bănci peste 100 milioane lei, potrivit directorului general.

Compania şi-a programat în acest an investiţii de 470 milioane lei, cea mai mare parte în retehnologizarea hidrocentralei Stejaru şi în terminarea centralelor hidroelectrice Nehoiaşu-Căderea Surduc, Racoviţa, Bretea, Dumitra, Bumbeşti şi Răstoliţa.

Anul trecut, producătorul de energie a plătit apraoape 80 milioane euro pentru investiţiile în centrale noi şi retehnologizări.

Hidrocentrala Stejaru, care a fost oprită între 1 martie şi 15 aprilie, conform programului de retehnologizare, funcţionează acum cu cinci hidroagregate, iar hidroegregatul numărul 6 este retras din exploatare pentru retehnologizare.

--------------

Corpul de control al "Hidroelectrica", unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a finalizat în această săptămână raportul în urma controlului efectuat cu privire la mai multe nereguli la Hidroserv, filiala sa de mentenanţă, unde a fost în inspecţie la solicitarea fostului administrator special, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, directorul general al "Hidroelectrica", Ovidiu Agliceru.

Raportul de control a fost transmis deja conducerii Hidroserv pentru "luarea măsurilor care se impun", potrivit managerului.

Una din cele mai grave probleme sesizate este faptul că la Hidroserv sunt circa 1.340 de salariaţi, dar în centralele hidroelectrice la lucrările de mentenanţă s-a înregistrat pentru şase luni o medie de numai 534 salariaţi care muncesc efectiv şi generează venituri directe.

"Nu este în regulă ca pe un post de muncitor să figureze un salariat care efectuează activităţi administrative în birou", a afirmat Agliceru.

Astfel, anul trecut, Hidroserv a avut contractate cu "Hidroelectrica" un număr de 2,1 milioane de ore de manoperă directă, care ar fi adus 159 milioane lei în conturile Hidroserv. Însă din cele 2,1 milioane ore contractate, Hidroserv a realizat numai 1,18 milioane ore.

Dacă Hidroserv ar fi prestat în cursul anului trecut toată manopera contractată, ar fi încheiat anul cu un profit brut de circa 4 milioane lei, susţine directorul general al "Hidroelectrica".

"Cele de mai sus şi neaccesarea avansurilor pentru lucrări de la Hidroelectrica se află printre cauzele insolvenţei Hidroserv", a precizat Agliceru.

În ceea ce priveşte starea echipamentelor din toate centralele hidroelectrice, aceasta a fost şi este corespunzătoare, iar menţinerea acestora la nivelul proiectelor tehnice este principala atribuţie a directorilor tehnici care conduc cele şapte sucursale ale "Hidroelectrica", a subliniat managerul.

"Hidroelectrica a reparat când a trebuit, cât a trebuit şi cum a trebuit", a spus Agliceru.

Salariaţii Deparatamentului Control Intern au mai constatat că, în cursul anului trecut, în anumite secţii ale Hidroserv nu au putut fi justificate mari cantităţi de combustibil achiziţionate.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 30 martie, închiderea definitivă a procedurii insolvenţei "Hidroelectrica", după aproape cinci ani de la deschiderea procedurii.

"Hidroelectrica" s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2016, timp în care a reziliat toate cele 11 contracte cu aşa numiţii "băieţi deştepţi", un mecanism de privatizare a profitului demarat în 2004 şi care a prejudiciat compania cu circa 1,1 miliarde de euro doar în perioada 2006-2012, potrivit calculelor fostului administrator judiciar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. clonacu mikilangelo s-a potolit? tot cu clonari se ocupa somerica far de frika?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb