Hidroelectrica realizează investiţii de 380 milioane lei

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 august 2013

Hidroelectrica realizează investiţii de 380 milioane lei

481 milioane de lei, profit brut în primul semestru

Hidroelectrica SA şi-a bugetat, pentru acest an, investiţii în valoare de 380 milioane lei. Suma este fundamentată pe posibilităţile financiare ale societăţii, considerabil reduse faţă de anii precedenţi, din cauza situaţiei de forţă majoră generată de seceta prelungită din anii 2011 - 2012 şi a intrării în insolvenţă în iunie 2012, ne-au declarat oficialii Hidroelectrica.

Producătorul de energie hidro a înregistrat un profit brut de 481 milioane lei pe primele şase luni ale anului 2013. Rezultatul brut aferent primul semestru este cu 47 de milioane lei mai mare decât profitul bugetat pe întregul an 2013 şi aproximativ de două ori mai mare decât profitul înregistrat de companie în anul 2010 când societatea a atins un maxim al producţiei de 19,8 milioane MWh. "Acest rezultat este cu atât mai spectaculos dacă îl raportăm la pierderea primului semestru al anului 2012 în valoare de 200 milioane lei sau la pierderea cumulată de 689 milioane lei raportată de companie pe ultimele două exerciţii financiare, 2011 respectiv 2012", apreciază reprezentanţii Hidroelectrica.

De asemenea, cifra de afaceri pe primul semestru a fost cu 338 milioane lei mai mare decât cea raportată de companie în perioada similară din 2012, respectiv de 1,601 miliarde lei faţă de 1.263 miliarde lei.

Conducerea Hidroelectrica ne-a mai spus: "Profitul înregistrat de Hidroelectrica în primul semestru al anului 2013 se datorează maximizării veniturilor şi, implicit, a profitabilităţii ca efect al denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producătorii termo şi cu contractorii generali. Este rezultatul renegocierii a aproximativ 500 de contracte dezavantajoase pentru Hidroelectrica, a redimensionării organigramei cu consecinţa disponibilizării a 900 de salariaţi, a comasării sucursalelor, a optimizării proceselor de producţie şi a eficientizării vânzarii energiei produse".

Volumul total al energiei vândute de companie în primul semestru al anului 2013 a fost de 8.229.890 MWh, din care 21% pe piaţa PCCB şi 19% pe piaţa PZU (ambele administrate de OPCOM).

Veniturile realizate de Hidroelectrica în primul semestru din furnizarea de servicii de sistem au fost în valoare de 134.117.891 lei.

Hidroelectrica SA a avut contractată, pe piaţa de energie electrică, în prima jumătate a anului, o cantitate totală de 7.104 GWh, din care 39,5% ( 2.804 GWh) a reprezentat energia electrică vândută în regim reglementat cu furnizorii impliciţi şi destinată acoperirii necesarului consumatorilor finali.

Oficialii Hidroelectrica ne-au precizat că 95% din energia electrică estimată a fi produsă în 2013 a fost contractată (include toată energia electrică produsă şi vândută în semestrul I al 2013).

Ei ne-au menţionat că Hidroelectrica va continua programul de retehnologizare şi modernizare a capacităţilor de producţie pentru a creşte gradul de disponibilitate, eficienţă energetică şi, implicit, şi producţia.

Ţintele Hidroelectrica pentru îmbunătăţirea performanţei financiare sunt stabilirea unor politici clare de vânzare pe piaţa concurenţială şi determinarea principiilor aferente ofertării şi contractării energiei electrice, continuarea măsurilor de redresare economică şi financiară, în principal prin reducerea cheltuielilor operaţionale şi implicit reducerea fluxurilor de plăţi, precum şi gestionarea optimă a resurselor financiare.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a exporta energie electrică, conducerea Hidroelectrica studiază condiţiile din legislaţia primară şi secundară din ţările vecine, urmând să adopte o soluţie în funcţie de rezultatul analizelor, de disponibilul cantitativ suplimentar obligaţiilor contractuale deja angajate şi de situaţia la momentul respectiv a pieţei de energie electrică internă şi regională.

Conform Raportului privind împrejurările care au dus la declararea stării de insolvenţă a Hidroelectrica în 2012, una dintre cauzele identificate este reprezentată de managementul deficitar al companiei. Pentru selecţia noii echipe manageriale, Hidroelectrica a demarat, în luna martie 2013, un proiect de selecţie a managementului pe criterii de profesionalism. 67 de posturi de manageri din sucursale şi de la sediul central au fost scoase la concurs.

Pentru asigurarea transparenţei, neutralităţii şi, nu în ultimul rând, pentru profesionalismul dovedit în proiecte importante derulate, Hidroelectrica a solicitat servicii de formare în management firmei Pedersen & Partners. La încheierea etapei de recepţionare a cv-urilor, direct pe site-ul societăţii, s-au înregistrat 2.447 de aplicaţii, procesul de selecţie fiind în derulare în momentul de faţă, ne-au declarat reprezentanţii Hidroelectrica.

Ei susţin că vor să găsească o echipă de manageri vizionari, cu experienţă în programe complexe de transfomare organizaţională, capabili să facă diferenţa şi să construiască viitorul companiei ca jucător de top în piaţa de energie regională.

Hidroelectrica va continua programul de retehnologizare şi modernizare a centralelor pentru a creşte gradul de disponibilitate, eficienţă energetică şi, implicit, şi producţia.

Volumul total al energiei vândute de companie în primul semestru al anului 2013 a fost de 8.229.890 MWh.

Principalele obiective de investiţii din acest an sunt:

- amenajarea hidroenergetică a unor cursuri de râu, la care mai sunt de pus în funcţiune capacităţile noi de producere a energiei electrice în hidrocentrale sau captările secundare care sporesc aportul de apă în acumulările existente în funcţiune şi, implicit, creşterea energiei electrice produse. Dintre acestea cele mai importante sunt AHE (amenajarea hidroenergetică) a râului Olt pe sector Cornetu Avrig, în cadrul căruia, în decembrie 2013, este planificată punerea în funcţiune a Hidrocentralei Racoviţa, AHE Răstoliţa cu Hidrocentrala Răstoliţa, AHE a râului Strei pe sector Subcetate Simeria cu Hidrocentrala Bretea, AHE a râului Jiu pe sector Livezeni Bumbeşti cu Hidrocentralele Dumitra şi Bumbeşti;

- proiecte de retehnologizare a echipamentelor hidroenergetice din cadrul unor centrale hidroelectrice aflate în exploatare, printre care cele cinci situate pe râul Olt aval de Slatina, Centrala Hidroelectrica Porţile de Fier II, Centrala Hidroelectrică Remeţi - hidroagreagatul nr. 1, Centrala Hidroelectrică Răcăciuni - hidrogeneratorul nr. 1;

- proiecte de reabilitare şi punere în siguranţă a părţii de construcţii aferentă unor amenajări hidroenergetice;

- alte proiecte privind lucrări de modernizare a echipamentelor din componenţa centralelor hidroelectrice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Contractele cu Pedersen & Partners nu au vizat si servicii de formare in management, ci doar recrutare personal si selectie pentru noua echipa de management.

    Sa ne spuna si noua careva care stie (borza??), cati manageri profesionisti au fost numiti in urma selectiei celor 2447 de CV-uri, a analizei acestora si a interviurilor care nu au mai avut loc. 

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb