Hidroelectrica schimbă administratorului special al Hidroserv

A.I.
Piaţa de Capital / 29 septembrie 2017

Hidroelectrica schimbă administratorului special al Hidroserv

Hidroelectrica, în calitate de unic acţionar al Hidroserv, societate aflată în insolvenţă, a decis să facă uz de instrumentele legale ce îi revin şi să procedeze la înlocuirea administratorului special al acestei societăţi - Valeriu Babău, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Postul vacant va fi ocupat, începând cu data de 29 septembrie 2017, de Olteanu Manuela Petronela. Aceasta este licenţiată în drept din anul 1999 şi deţine, din anul 2010, un masterat în drept civil şi procesual civil aprofundat. Dna Olteanu Petronela are experienţa profesională relevantă în administrarea unor societăţi aflate în insolvenţă - cum ar fi Electrocentrale Bucureşti, precum şi în domeniul "administrare privatizare societăţi". Traseul profesional al doamnei Olteanu a presupus, pe perioade mari de timp, desfăşurarea de activităţi de consiliere juridică, insolvenţă, gestionare şi valorificare participaţii şi creanţe ale statului, executări silite, legi speciale etc., în cadrul unor instituţii ale statului dintre care menţionăm AVAS, autoritate în cadrul careia a ocupat funcţia de director general al Direcţiei Juridice pentru mai mulţi ani.

Comunicatul precizează: "Decizia de schimbare a administratorului special vine ca urmare a nemulţumirilor Hidroelectrica legate de ritmul restructurării Hidroserv, mai cu seamă în ceea ce priveşte eliminarea surplusului de personal indirect productiv, precum şi a celorlalţi factori ce au condus la fragilizarea societăţii şi la intrarea în insolvenţă. Lipsa de coerenţă a planurilor propuse şi lipsa unor rezultate conforme cu nivelul aşteptărilor şi obiectivelor stabilite, vine în contradicţie cu viziunea Hidroelectrica, societate care îşi doreşte implementarea unor măsuri urgente şi curajoase pentru scoaterea cât mai rapidă din insolvenţă a Hidroserv".

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb