Sorin Timuş este noul director general al Hochland România, începând cu data de 1 noiembrie, acesta înlocuindu-l pe Sergiu Mititelu, care va deveni coordonatorul unui proiect internaţional de importanţă strategică pentru marca Hochland, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a declarat: "Sunt foarte onorat să preiau conducerea unei companii în care am crescut profesional şi mi-am construit cariera. Sergiu Mititelu a constituit mereu un model pentru mine, de aceea voi continua să aplic şi să cred în aceleaşi principii de business sănătoase pe care le-am pus în practică împreună până acum. Sunt pregătit să preiau frâiele companiei şi să duc mai departe performanţele ei, împreună cu o echipă de foarte buni profesionişti, alături de care lucrez de mult timp şi pe care mă pot baza".
La rândul său, Sergiu Mititelu a precizat: "Privesc cu mare încredere către noua misiune pe care grupul Hochland mi-a încredinţat-o şi pe care o consider o provocare extrem de frumoasă. La fel privesc către echipa Hochland România şi către tot ce am reuşit să construim împreună în cei 14 ani, de când lucrez în această companie. Am avut privilegiul să lucrez cu o echipă extraordinară de oameni pasionaţi şi profesionişti, cărora le mulţumesc şi pe care îi admir. Unul dintre aceştia este Sorin Timuş, care mi-a fost alături în ultimii 9 ani şi care am certitudinea că va fi un lider remarcabil al echipei Hochland România", informează sursa citată.
Hochland este prezentă, în ţara noastră, de 20 ani, având un număr de 350 angajaţi în două fabrici, aflate la Sighişoara şi la Sovata.