HON DANSADE EN SOMMAR

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 31 august 2012

Cornel Codiţă

Pentru a dezlega misterul acestui titlu, la alegere, cinefilii pot viziona producţia de succes a lui Arne Mattsson, din 1951, iar împătimiţii de lectură se pot desfăta cu romanul lui Per Olof Ekström ("Sommardansen"), publicat doar cu doi ani înainte, care a stat la baza scenariului de film. Bine, bine, dar noi ăştia cu politica... ce facem? O lămurim imediat, doar puţintică răbdare şi un bob zăbavă, cît să ne mirăm de încurcatele căi ale Domnului şi să spunem, pentru cine nu ştie, că destinul autorului suedez s-a întretăiat de două ori cu România: prima dată prin căsătorie; a doua, ca loc în care i-a fost dat să treacă Marea Vamă, la 4 octombrie, 1981.

"A dansat numai o vară" este, de departe, cel mai nimerit şi mai inspirat titlu pentru întîmplările care se anunţă pe scena noastră politică!

El ar putea foarte bine să fie diag­nosticul relaţiei, deja tensionate, din cadrul alianţei politice a liberalilor noştri, mai mult pîrîţi, cu socialiştii noştri de-a dreptul vopsiţi! Lucrurile sunt serioase şi zilele, săptămînile care vin, o vor adeveri. Miza nu este doar modul în care se vor împărţi şi deconta reproşurile pe linia Crin Antonescu-Victor Ponta. Astea, or să vină şi aşa cum au venit, la nervi şi cu năbădăi, ar putea să şi treacă. Problema care va încinge pînă la roşu sudurile alianţei USL va fi în curînd pusă pe tapet: viitorul candidat la Cotroceni. Ştiu, mai este timp pînă la alegeri, dar... dacă o luăm la bani mărunţi, prea mult timp nu mai rămîne. Un an de zile este timpul minim pentru a forja un profil de candidat, a-l testa pe piaţă, a-l lansa cu corecţiile necesare şi a-l duce la victorie. Iluziile care i-au hrănit speranţele lui Antonescu, conform cărora notorietatea şi funcţiile la vîrf deţinute în partid sunt criteriile decisive, au fost spulberate de sub-performanţa sa cvasi-prezidenţială. Istoria este cu atît mai complicată, cu cît problema viitorului candidat al USL la Cotroceni ar putea fi "actualizată" de liderul liberalilor chiar acum, înaintea alegerilor parlamentare. Este una dintre ultimele pîrghii de presiune pe care le mai are la îndemînă: condiţionarea sprijinului la parlamentare de angajamentul ferm al PSD de a-l sprijini la viitoarele prezidenţiale. Dacă nu obţine acum acest angajament reîn­noit, eventual şi cu ceva garanţii puse bine în seiful înţelegerilor pe sub masă, atunci Crin Antonescu poate contempla, fără speranţă, peisajul post electoral în care PSD-ul va fi cu toţi sacii în căruţă şi cu mîna liberă să-l arunce în lupta prezidenţialelor pe.... să nu ne grăbim, însă! Asta, cu atît mai mult cu cît un rezultat mai strîns la parlamentare schimbă şi miza prezidenţialelor. Fără sprijinul politic de la Cotroceni, PSD-ul are în faţă spectrul negru al unei alte, încă şi mai lungi, perioade de coabitare cu posibilul cîştigător al partidei adverse. Acesta este coşmarul pe care PSD-ul n-ar vrea să-l viseze nici în nopţile în care a luat un pumn întreg de somnifere, necum să-l vadă viu în faţa ochilor, pentru patru ani, cînd o fi treaz!

Dacă judecăm lucrurile din perspectiva individuală a partidelor, atunci "Au dansat numai o vară" ar putea fi o soluţie la noianul de probleme pentru care soluţiile imediate lipsesc. Este sigur că în PSD nu puţini lideri şi nu chiar cei mai puţin importanţi îşi pun acum întrebarea dacă cecul aproape în alb pe care l-au dat liberalilor trebuie în continuare menţinut! Tentaţia de a arunca vina scăderii din sondaje pe slaba performanţă a lui Antonescu, din perioada critică a suspendării lui Traian Băses­cu, ideea că PSD ar putea să-şi întărească poziţiile mergînd la parlamentare solo, nu în tandem, că ar trebui ca aliaţa pre-electorală cu PNL să fie înlocuită cu una post-electorală, bazată pe rezultate, nu se poate să nu ajungă pe agenda fierbinte a liderilor PSD. Cei pe care PSD-ul nu-şi poate permite să-i scape acum din chingile "iubirii electorale" sunt "mutanţii", parlamentarii care au făcut saltul dintr-o barcă în alta şi pe care nu-şi pot permite să-i lase pe drumuri. Asta i-ar putea costat guvernarea, acum, pînă la parlamentare, dacă în urma unui cutremur de proporţii are loc o nouă reaşezare a majorităţii care-i dă mînă liberă lui Traian Băsescu să scoată pe tuşă Guvernul Ponta! Or, locurile eligibile, sigure şi cvasi-sigure nu sunt pe toate drumurile, iar bătălia pentru ele nu e lucru de şagă! Ea va testa serios şi poziţia de lider a lui Ponta şi capacitatea de mobilizare a PSD-ului. Evident, şi PNL-ul, la el acasă, se poate uita la producţia "N-a dansat decît o vară". Ar putea fi cîntecul de lebădă al lui Crin Antonescu, ar putea fi momentul în care liberalii să ia în serios, la rîndul lor, soluţiile pentru alianţele pre şi post-electorale.

Din perspectiva opoziţiei, adică a băncii PDL, scenariul "N-au dansat decît o vară" ar fi un fel de pleaşcă la pătrat, cum ar spune un distins politician al baricadei cu pricina. Dacă USL-ul se fisurează suficient de vizibil, iar tensiunile, în loc să se aplaneze repede, urcă o dată cu apropierea parlamentarelor, atunci pentru tabăra preşedintelui Băsescu, încă mai există speranţă! Şi nu una, aşa, iluzorie, ci una care s-ar putea să-i dea un scor electoral cu mult peste aşteptările la care acum două luni nici măcar n-ar fi îndrăznit să viseze! După eşecul invalidării mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu, victoria de la locale a USL nu mai este busola sigură a ceea ce s-ar putea întîmpla la următoarele alegeri. Dacă vrea să nu contemple un eşec de proporţii, atît liderii liberali cît şi cei socialişti ar trebui să ia în serios rezerva "minorităţii mute" de care beneficiază PDL, cea care a votat stînd acasă la referendumul de demitere a Preşedintelui.

Nu schimbaţi programul, rămîneţi cu noi, urmează o dramă cu toate ingredientele unui succes de public garantat: "N-a dansat decît o vară"!

Opinia Cititorului ( 3 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Din nou vedem lucrurile din aceeaşi perspectivă. Ceea ce a fost omis aici e încrengătura de trădări potenţiale şi de infiltrări incredibile care domneşte peste ori mai de grabă pe dedesubtul liniilor de partid oficiale. Aşadar..de acord că dansul va dura puţin. De acord că Antonescu nu va fi candidatul susţinut de PSD, cel puţin, la următoarele prezidenţiale. Predicţia mea, însă, este aceea că mişcarea tectonică se produce după parlamentare. Dacă cineva, inclusiv din interiorul liberalilor,...

    In loc de n-au dansat decat o vara ,propunem varianta : Ultima vara de dans.. pentru postdecembristi.. In frunte cu Ilescu et co. urmat de Basescu, in calitate . de dansator ,fost si viitor suspendat. De cine vreti dvs stimati cetateni ,satui de dansul foamei , de gargara politica, de lipsa perspectivei si al spectrului ultim: dama cu coasa pentru un numar mare de disperati. Desigur ,autorul opiniei nu crede in minuni venite de la inexistentul cel de sus, dar este cazul ca cei 7,5 milioane...

    Jag gillar titeln och kulturella referenser.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb