Horia Ciorcilă, reales preşedinte al Băncii Transilvania

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 aprilie 2014

Horia Ciorcilă, reales preşedinte al Băncii Transilvania

Horia Ciorcilă a fost reconfirmat în poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Băncii Transilvania, după ce acţionarii i-au reales, marţi, pe cinci dintre membrii CA şi au votat numirea a doi noi membri, odată cu aprobarea capitalizării profitului din 2013 şi a bugetului pe acest an.

Acţionarii au aprobat un nou mandat în CA pentru Horia Ciorcilă, ales ulterior preşedinte CA, Roberto Marco Marzanati - vicepreşedinte, Radu Palagheanu - membru, Costel Ceocea - membru şi Vasile Puşcas - membru şi au numit doi noi membri - Thomas Grasse (Bankakademie Frankfurt - Business School of Finance and Management - Bachelor in Banking) şi Ivo Gueroguiev (master of science in International Business - University of National and World Economy, MBA - University of Alberta).

A mai candidat pentru o poziţie de membru şi Carmen Retegan, care a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania (TLV) din 2010 până în prezent.

Noul CA al instituţiei de credit conţine atât elemente de continuitate, asigurate de membrii care au fost realeşi, cât şi elemente de noutate, ca urmare a cooptării de doi membri, ne-a declarat Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova (SIF2) şi membru în Consiliul de Administraţie al TLV.

Domnia sa ne-a declarat: "Acţionarii au acordat un nou mandat majorităţii membrilor Consiliului de Administraţie aflaţi la final de mandat, deoarece au apreciat planul de dezvoltare al Băncii Transilvania, plan asupra căruia consiliul şi-a pus amprenta. De asemenea, au ales doi membri noi, cu experienţă confirmată în instituţii financiare de renume. Acest lucru creează o complementaritate a expertizelor".

Planul de afaceri aferent acestui an conţine o viziune nouă, determinată de contextul economic actual, ne-a mai precizat domnul Ceocea.

La AGA de marţi, acţionarii băncii au aprobat majorarea capitalului social cu 352,7 milioane lei, prin capitalizarea rezervelor constituite din profitul înregistrat pentru 2013, precum şi un nou program de răscumpărare de acţiuni, vizând 0,77% din titluri.

Banca a înregistrat anul trecut un profit net de 374,9 milioane de lei.

Capitalul social al băncii va creşte de la 2,206 miliarde lei la 2,55 miliarde lei.

Instituţia de credit a optat şi în anii trecuţi pentru capitalizarea unei părţi din profitul înregistrat în exerciţiul financiar anterior, iar în ultimii trei ani a derulat şi programe de răscumpărare de acţiuni, vizând pachete de sub 1% din titluri.

Pentru programul de răscumpărare propus pentru acest an, conducerea băncii a stabilit un preţ maxim de 2,5 lei/titlu, care se plasează cu 43% peste preţul de la închiderea şedinţei de luni, de 1,74 lei/acţiune. Titlurile TLV au fost suspendate marţi de la tranzacţionare. Capitalizarea băncii se ridică la 3,84 miliarde lei (aproape 870 de milioane euro).

Acţionarii au mai aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care presupune creşterea activelor cu 7,1%, la 34,348 miliarde lei, şi un profit brut de 512 milioane lei, cu aproape 16% peste câştigul înregistrat anul trecut, datorită unor venituri operaţionale mai mari şi a unei dinamici mai lente a cheltuielilor operaţionale.

Pe 18 aprilie, SIF4 Muntenia şi SIF2 Moldova au achiziţionat pachete de 4,07% şi, respectiv 3,5% din Banca Transilvania, crescându-şi participaţiile la 4,2%, respectiv 8,5% din TLV.

Banca a încheiat anul trecut cu active de 32,066 miliarde lei, în creştere cu 8%, şi un profit brut de 443,1 milioane lei, cu 30% peste câştigul din anul 2012.

Banca Transilvania şi-a propus să se menţină pe poziţia a treia în sistemul bancar, după BCR şi BRD. La finele anului trecut, banca avea o cotă de piaţă de aproape 9%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. dupa tzepa data sif-urilor speram sa plateasca si acest membru al grupului infractional din juril sif-urilor. ar putea palti chiar foarte repede daca justitia il va gasi vinovat de cea facut prin cipru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb