Hotelul Pantex a fost vândut pentru 1,2 milioane de euro

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 19 februarie 2016

Acesta va fi redeschis de la 1 iunie, sub un nou brand

CITR, lichidatorul companiei Pantex, societate aflată în faliment de anul trecut, după ce planul de reorganizare a activităţii a eşuat, a vândut la începutul acestui an Hotelul Pantex, unul din activele firmei aflate în faliment, cu 1,2 milioane de euro, fără TVA. Cumpărătorul este o firmă nou-înfiinţată, Hotel Della Rocca SRL, despre acţionarii cărora se zvoneşte că ar fi implicaţi şi în unul din cele mai noi hoteluri din Braşov - Armatti. De altfel, pe site-ul hotelului figurează un anunţ potrivit căruia unitatea se va redeschide pe 1 iunie, sub un nou brand. Hotelul Pantex, clasificat la trei stele, avea 35 de camere, fiind situat în centrul oraşului.

De asemenea, la mijlocul anului trecut fosta fabrică Pantex, situată la intrarea în Braşov dinspre Bucureşti, a fost vândută companiei Ropharma, controlată de omul de afaceri Mihai Miron, pentru suma de 1,050 de euro fără TVA. Miron intenţionează să construiască aici un nou corp al Spitalului Sf. Constantin, în urma unei investiţii de 18 milioane de euro. De altfel, acelaşi model a fost aplicat şi la primul corp al spitalului, acesta fiind construit în locul fostei fabrici Colgate-Palmolive, situată în centrul civic al oraşului.

Procedura de faliment a Pantex a fost deschisă în luna mai a anului trecut, după ce firma intrase în insolvenţă în 2010. În urma valorificărilor de până acum au fost distribuite creditorilor sume de peste şapte milioane de lei, iar după vânzarea hotelului vor fi redistribuite 4,98 milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor lichidatorului, există contestaţii împotriva planului de distribuire realizat de administratorul judiciar.

Totalul datoriilor Pantex SA la intrarea în insolvenţă a fost de 22,772 milioane de lei, mai rămânând astfel de distribuit creditorilor o sumă de 10,5 milioane de lei.

În 2010, la intrarea în insolvenţă, Neculai Vrabie, directorul companiei, anunţa că decizia se datorează crizei financiare, care a dus la reducerea comenzilor şi producţiei, la pierderi mari şi la acumularea de datorii la bugetul de stat şi local. "Cu toate încercările de a lărgi gama de produse oferite clienţilor şi contactarea de clienţi noi, în paralel cu reducerea cheltuielilor cu utilităţile, nu s-a reuşit obţinerea de profit. Cu toate că societatea înregistrează pierderi, ea e nevoită să plătească impozit - aşa-numitul impozit forfetar", se arăta într-un comunicat al companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb