Hotelul Pullman ar putea fi scos la vânzare în ianuarie 2014

F.A.
Companii / 26 noiembrie 2013

Hotelul Pullman din Capitală ar putea fi scos la vânzare, în luna ianuarie a anului viitor, pentru suma de 20 milioane de euro, transmit sursele de presă.

Măsura ar avea ca scop acoperirea unei părţi din datoriile World Trade Center Bucureşti (WTCB), proprietara hotelului, care se află în insolvenţă, mai arată sursele.

Potrivit acestora, Remus Borza, directorul Euro Insol, administratorul judiciar al World Trade Center, a declarat că ia în calcul varianta vânzării.

WTCB se află în insolvenţă din luna iunie a anului 2011, fiind în administrarea EURO INSOL. Compania a înregistrat un profit brut de aproximativ 470.000 de euro în trimestrul al treilea, în creştere cu 54% comparativ cu perioada similară din 2012, când profitul a depăşit uşor 300.000 de euro.

World Trade Center Bucureşti are în portofoliu hotelul de patru stele Pullman, cu 203 camere, un centru de conferinţe cu 10 săli multifuncţionale, centrul expoziţional Plaza, 11.000 spaţii de birouri, 3.500 metri pătraţi galerii comerciale şi 2.000 metri pătraţi de restaurante.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb