IAR Ghimbav a încheiat 2016 cu afaceri de aproape 34 de milioane de euro

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 februarie 2017

Compania braşoveană IAR Ghimbav a încheiat anul trecut cu afaceri de 152 de milioane de lei (33,78 milioane de euro), în creştere cu 16,1% faţă de valoarea de 130,89 milioane de lei, se arată în raportul financiar preliminar remis Bursei de Valori Bucureşti. Veniturile din exploatare au urcat cu 31,5%, la 160 milioane lei, iar cheltuielile s-au cifrat la 144 milioane lei, cu 22,3% peste 2015.

În aceste condiţii, profitul net al companiei a fost în 2016 de 13 milioane de lei, mai mare cu 8,58% faţă de câştigul obţinut în 2015.

Societatea IAR SA a încheiat în data de 29 decembrie 2016 un contract comercial cu Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect revitalizarea şi modernizarea unor elicoptere IAR 330 L PUMA din dotarea Statului Major al Forţelor Aeriene. Durata contractului este 2016-2019, iar valoarea aces-tuia depăşeşte 313,1 milioane lei, fără TVA.

"Oportunitatea contractării lucrărilor de modernizare, stabilirea elicopterelor care vor face obiectul lucrărilor contractate, precum şi a variantei de modernizare cu sisteme şi echipamente noi au intrat în sarcina exclusivă a beneficiarului, în conformitate cu cerinţele misiunilor ce urmează a fi efectuate cu aceste elicoptere. În urma executării acestor operaţiuni, elicopterele primesc un nou ciclu de viaţă, iar modernizările la care acestea sunt supuse vizează instalarea unor sisteme şi echipamente de ultimă generaţie produse de cei mai importanţi furnizori de pe plan mondial", arată compania braşoveană.

IAR este agentul economic care a fabricat şi a asigurat mentenanţa şi modernizarea întregii flote de elicoptere militare IAR 316 B şi IAR 330 PUMA deţinute de instituţiile din cadrul Forţelor Sistemului Naţional de Apărare (FSNA), în conformitate cu drepturile prevăzute în contractele de licenţă aferente, IAR având drepturi exclusive în România de a fabrica / repara /moderniza aceste modele de elicoptere.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai ar trebui sa vedem IARV la 12 lei pe actiune in urma rezultatelor.Se trezeste piata pentru IARV ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb