Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut, astăzi, o întrevedere cu preşedintele SC IAROM SA, Mihail Nicolae Toncea, şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie şi Director financiar-contabil al SC Aerostar SA Bacău, Doru Damaschin, arată un comunicat de presă.
Întâlnirea a avut loc în contextul anunţului făcut recent de către ministrul Varujan Vosganian privind demararea procedurilor de privatizare a companiilor Romaero SA, Avioane Craiova SA şi IAR Ghimbav.
Ministrul Vosganian a făcut o succintă prezentare a fiecărei societăţi aeronautice în parte, întrucât strategiile de privatizare diferă de la caz la caz. La finalul expunerii ministrului Economiei, reprezentanţii SC IAROM SA şi Aerostar Bacău şi-au manifestat interesul de a participa la privatizarea celor trei companii.
S-a stabilit de comun acord ca cele două companii interesate să ţină legătură cu reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care, potrivit legii, se va ocupa de strategia de privatizare.