ICCJ: Fostul şef al DNA Slobozia, condamnat la 3 ani de închisoare

V.B.
Anticorupţie / 12 mai 2014

Fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Slobozia Dumitru Cristudor a fost condamnat astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la trei ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a primit mită două maşini de tăiat piatră şi un autoturism Audi, transmit surse din presă.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Dumitru Cristudor a fost trimis în judecată în iulie 2013, când era şef al DNA Slobozia, fiind acuzat că a primit mită două maşini de tăiat piatra şi un autoturism Audi A4 ca să ajute trei persoane să distrugă acte şi obiecte care puteau fi folosite ca probe într-un dosar din Germania privind fapte de evaziune fiscală. Procurorul a fost suspendat din funcţie pe 14 iunie 2013, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

În acelaşi dosar, procurorii l-au acuzat pe omul de afaceri Daniel Vasile Taifas de dare de mită în formă continuată şi favorizarea infractorului, precum şi pe Monica Andronache (o apropiată a lui Taifas), pentru complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 22-23 mai şi 1 iunie 2013, Cristudor, în calitate de şef al DNA Slobozia, nu a luat "măsuri de protecţie minimale" pentru a asigura conspirativitatea percheziţiei ce urma să fie făcută de autorităţile judiciare germane în Slobozia, primind în schimb de la omul de afaceri Daniel Taifas, direct şi prin intermediul lui Andronache, materiale de construcţie şi de amenajare, în valoare totală de 6.144 de lei. Cristudor ar fi primit două maşini de piatră pentru amenajarea grădinii şi zece pomi tuia. Anchetatorii susţin că bunurile au fost folosite pentru amenajarea unui imobil aparţinând unei societăţi comerciale la care asociat este fiul magistratului.

Percheziţiile fuseseră planificate în perioada 3-5 iunie 2013, la domiciliile a trei persoane din anturajul lui Daniel Taifas Daniel, cercetate pentru evaziune fiscală într-un dosar aflat pe rolul autorităţilor din Germania.

"În perioada februarie - iunie 2013, cei trei au fost avertizaţi de magistratul Cristudor Dumitru, prin intermediul lui Taifas Daniel Vasile şi Andronache Monica, că domiciliile le vor fi percheziţionate, asigurându-le astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente sau alte bunuri compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, ori pentru a putea părăsi teritoriul ţării, zădărnicind astfel urmărirea penală efectuată de autorităţile germane", au scris procurorii în rechizitoriu.

Totodată, în septembrie-noiembrie 2012, Cristudor ar fi primit de la Taifas un Audi A4 în valoare de 16.300 de euro, "în schimbul asigurării unei protecţii necondiţionate, prin neadoptarea măsurilor legale ori prin furnizarea de informaţii confidenţiale, în situaţia în care împotriva lui Taifas Daniel Vasile ar fi fost iniţiate proceduri judiciare de organele judiciare române ori, prin intermediul acestora, de organe judiciare din afara României".

Anchetatorii au precizat că autoturismul a fost înmatriculat pe numele soacrei lui Cristudor, pentru a ascunde că magistratul este adevăratul proprietar.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe bunurilor lui Dumitru Cristudor, până la concurenţa sumei ce reprezintă obiectul celor două infracţiuni de luare de mită. Magistratul a fost reţinut de procurorii DNA pe 13 iunie, iar o zi mai târziu, un Complet de trei judecători al ICCJ a dispus arestarea lui preventivă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb