UPDATE: DOSARUL "TRANSFORMATORUL" Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

F. A.
Anticorupţie / 12 iulie 2013

Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

UPDATE 20:43

Decretele de revocare din funcţie a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, şi de numire a premierului Victor Ponta ca interimar la acest minister au fost publicate azi în Monitorul Oficial, arată Antena3.ro.

UPDATE 18:55

Ministerul Transporturilor informează că domnul Relu Fenechiu şi premierul Victor Ponta au stabilit ca discuţiile privind preluarea atribuţiilor să fie purtate mâine, conform unui comunicat de presă.

Fenechiu a preluat oficial mandatul de ministru în luna decembrie a anului trecut, echipa ministerială concentrându-se pe îndeplinirea obiectivelor stabilite de ţara noastră cu instituţiile financiare internaţionale, de la numirea managementului privat în companiile de stat, deblocarea Programului Operaţional Sectorial de Transport, până la finalizarea procesului de privatizare a CFR Marfă în termenul stabilit cu FMI.

Obiectivele asumate şi îndeplinite de Ministerul Transporturilor în această perioadă au un impact pozitiv nu doar asupra economiei naţionale, dar şi în rândul populaţiei prin adoptarea şi finalizarea unor proiecte importante demarate şi nesoluţionate ani la rând.

Printre obiectivele ministrului se aflau deblocarea fondurilor europene (4,5 miliarde de euro) şi privatizarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" Marfă.

Ministerul a finalizat şi procesul de funcţionare şi organizare a şcolilor de şoferi prin asumarea pregătirii integrale a cursanţilor.

"În ceea ce priveşte decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, deşi nu am obiceiul să comentez astfel de decizii, pot să spun că mă aşteptam să fiu achitat pentru că mă consider nevinovat. Voi continua să lupt pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi sper ca la capătul acestui drum anevoios adevărul să învingă", a declarat Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.

UPDATE 18:27:

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat că deputaţii Ovidiu Silaghi şi Mugur Cozmanciuc ar putea fi posibile propuneri pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Acesta a menţionat că nu regretă că l-a susţinut pe Fenechiu.

UPDATE 18:14:

Premierul Victor Ponta consideră că Relu Fenechiu "e nevinovat până la sentinţa finală".

Domnia sa a adăugat că "Fenechiu a demisionat în urma unei discuţii cu mine".

UPDATE 18:11:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul de revocare din funcţia de ministru al Transporturilor a lui Relu Fenechiu, la propunerea premierului Victor Ponta, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

De asemenea, preşedintele a semnat şi decretul de numire a premierului Victor Ponta ca interimar la Ministerul Transporturilor.

UPDATE 16:43:

Relu Fenechiu a declarat în presă că nu va demisiona din Parlament, urmând să trateze procesul cu mai multă seriozitate.

UPDATE 16:33:

În urma pronunţării sentinţei, Relu Fenechiu a spus că nu este vinovat şi a declarat că nu a tratat cu seriozitate procesul, urmând să acorde mai multă importanţă contextului, au informat sursele de presă. "Voi arăta hârtii care îmi arată nevinovăţia", a declarat Fenechiu.

UPDATE 15:49:

Primul-ministru Victor Ponta a declarat că Relu Fenechiu nu mai doreşte să continue mandatul la minister, transmit sursele de presă.

Ponta s-a declarat mulţumit de mandatul acestuia: "Sunt mulţumit că în şase luni, Relu Fenechiu a fost un ministru eficient. Domnia sa şi-a îndeplinit atribuţiile. Am discutat cu el şi nu mai doreşte să continue în funcţia de ministru. Conform procedurilor, eu voi asigura interimatul la minister. PNL va face o propunere pentru un nou Ministru. Atâta timp cât nimeni nu ştia ce decizie va lua instanţa, era ridicol ca Relu Fenechiu să demisioneze înainte de pronunţarea sentinţei. Acum că decizia a fost luată, vom acţiona în consecinţă".

UPDATE 15:37:

Premierul Victor Ponta a declarat că va prelua interimatul la Ministerul Transporturilor pentru următoarele 45 de zile, potrivit vicepreşedintelui Partidului Naţional Liberal (PNL), Mihai Voicu.

UPDATE 15:31:

Avocatul lui Relu Fenechiu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că a înaintat recurs în acest dosar, arată surse de presă.

UPDATE 15:25:

Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul", în care era cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

Procurorul de şedinţă a cerut ca acuzaţii din acest dosar să plătească despăgubiri în valoare de 13 milioane de lei.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut sub numele de "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea altor persoane.

Procurorii au arătat că 99,98% dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002-2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

Ministrul Relu Fenechiu a declarat, săptămâna trecută, la sediul instanţei supreme, că declaraţiile martorilor audiaţi de judecători în dosarul "Transformatorul" sunt în favoarea sa şi s-a arătat încrezător în verdictul instanţei.

Judecătorii ÎCCJ au anunţat, săptămâna trecută, că se vor pronunţa astăzi în dosarul "Transformatorul".

Update 12:11:

Premierul Victor Ponta s-a declarat, astăzi, optimist cu privire la pronunţarea verdictului în cazul lui Relu Fenechiu, domnia sa declarând că speră ca fostul ministru al Transporturilor să fie achitat.

...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se va pronunţa, astăzi, la ora 15.00, în dosarul "Transformatorul" în care Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei supreme condamnarea lui Relu Fenechiu la 15 ani de închisoare cu executare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. noi cei care nu vrem sa ne mai conduca aceasta generatie de penali ce putem sa mai facem

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb