Ideea de Brexit - apărută pentru prima oară în 1973

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) reprezintă un obiectiv politic urmărit atât de unii cetăţenii, cât şi de grupuri de susţinere publică, respectiv de partide politice încă din 1973, când ţara s-a alăturat Comunităţii Economice Europene, care a precedat UE.

În 1975 a mai avut loc în Marea Britanie un referendum cu privire la apartenenţa la Comunitatea Economică Europeană, cunoscută mai târziu sub denumirea de Uniune Europeană. Atunci, rezultatul votului a fost pentru râmânerea în acest parteneriat.

Mai târziu, în 1983, an cu alegeri generale în Regatul Unit, Partidul Laburist, aflat în opoziţie, s-a angajat în campanie, să scoată ţara din EEC. A fost, însă, învins de guvernul Conservator al lui Margaret Thatcher. Ulterior, Partidul Laburist şi-a schimbat politica.

Ca rezultat al Tratatului de la Maastricht, EEC a devenit Uniunea Europeană la 1 noiembrie 1993, iar ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat într-o uniune politică. În 1994, ia fiinţă Partidul Referendum în Marea Britanie, creat de Sir James Goldsmith. Formaţiunea vorbea, în platforma sa, despre organizarea unui referendum pentru apartenenţa Marii Britanii la UE. Dar, a obţinut 2,6% în alegerile din 1997 şi niciun loc în Parlament.

Tot la începutul anilor 1990, ia fiinţă partidul United Kingdom Independence Party (UKIP), eurosceptic, care a câştigat locul al treilea în alegerile europene din 2004, al doilea în 2009 şi primul în 2014, cu 27,5%. A fost pentru prima oară din 1910 când un alt partid decât Laburiştii sau Conservatorii au obţinut asemnea scoruri.

În 2015, în alegerile generale, UKIP a obţinut 12,6% şi un loc în Parlament, primul pe care l-au obţinut vreodată în alagerile generale.

Electoratul britanic se va pronunţa încă o dată în privinţa apartenenţei la UE la data de 23 iunie 2016, conform deciziei luate de Parlamentul de la Londra, în 2015.

Marea Britanie a avut o serie de beneficii economice şi politice de pe urma apartenenţei la UE. În plus, Marea Britanie a avut permanent un statut privilegiat în Uniunea Europeană, refuzând să devină membră a zonei euro şi a spaţiului de circulaţie fără frontiere Schengen. De aproape zece ani, Marea Britanie a optat să facă excepţie şi de la aplicarea Cartei UE pentru Drepturi Fundamentale, astfel că instanţele britanice nu au ca referinţă cadrul juridic european. De asemenea, Londra are un statut special şi în privinţa contribuţiilor la bugetul comunitar.

În 2012, premierul David Cameron a respins apelul la un referendum pe marginea apartenenţei Marii Britanii la UE, dar a sugerat posibilitatea unui viitor referendum ca să obţină sprijin public.

În ianuarie 2013 însă, Cameron a anunţat că guvernul Conservator va organiza un referendum înainte de finele lui 2017, pe marginea unui pachet renegociat cu UE, dacă va fi reales în 2015. Partidul său Conservator a câştigat alegerile din 2015, iar în acelaşi an a fost trimis în Parlamentul European Union Referendum Act 2015, care permite organizarea referendumului. În pofida faptului că se pronunţă pentru rămânerea într-o UE reformată, Cameron a anunţat că miniştrii conservatori şi parlamentarii sunt liberi să facă campanie în favoarea rămânerii sau nu în UE.

David Cameron a adus în discuţie un temen de doi ani în care să negocieze ieşirea din UE, dacă britanicii vor decide să părăsească blocul european.

Decizia privind referendumul a fost luată chiar dacă, anul acesta, liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord care îi oferă Marii Britanii libertate de acţiune în aplicarea reglementărilor privind băncile şi pieţele financiare, dar care stabileşte că va exista un set unic de reguli pentru sectorul financiar din cadrul Uniunii Europene.

Acordul, care urmărea să păstreze Marea Britanie în UE, a fost sprijinit în unanimitate de toţi liderii celor 28 de state membre.

• Naţionalismul prinde teren din cauza imigranţilor şi a sumelor suplimentare cerute la bugetul european

La finele lui 2014, Marea Britanie a început să se confrunte cu un nou val de naţionalism în rândurile clasei politice, în condiţiile în care partidul extremist britanic UKIP câştiga teren, iar premierul David Cameron încerca să renegocieze condiţiile apartenenţei ţării la Uniunea Europeană. Toate acestea au dus la apariţia unor teme şi discursuri naţionaliste la nivel înalt. Atunci, ministrul Apărării, Michael Fallon, a declarat că există oraşe întregi în Marea Britanie "inundate" de un număr mare de imigranţi.

În asemenea condiţii, la Londra a prins tot mai mult discursul naţionalist, anti-imigranţi, mai ales că după alegerile europarlamentare şi cele parlamentare, UKIP, a înregistrat succese. Clasa politică britanică, în special conservatorii sunt nevoiţi să ţină pasul cu UKIP, dar şi cu strategia premierului Cameron de a renegocia un statut aparte al Marii Britanii în UE, cu accent pe controlul migraţiei.

Pe de altă parte, tot în 2014, Marea Britanie şi alte state membre UE au fost informate că trebuie să plătească sume suplimentare la bugetul european, după ce statisticienii au refăcut calculele din ultimii zece ani, comparând contribuţiile la buget cu banii primiţi de ţările membre prin granturi, fonduri şi alte finanţări. Nota de plată pentru Marea Britanie a fost stabilită la 1,7 miliarde euro.

David Cameron a reacţionat cu furie şi a spus că ţara sa nu va plăti aceşti bani până la termenul limită de 1 decembrie, argumentând că această măsură favorizează curentul prin care Marea Britanie face paşi către ieşirea din UE.

Comisia Europeană i-a explicat însă lui Cameron că revizuirile bugetare au fost realizate de statisticieni independenţi.