Iluzia raţionalităţii politice

Cum să creadă cineva că aceste puncte nodale ale vieţii colective şi individuale nu se bazează aproape pe nimic, ori că sunt formulate la capătul unor raţionamente şchioape, ori încă şi mai rău că sunt luate pe baza unor criterii cam tot atît de relevante, pe cît este \"Rolul maionezei în explicarea activităţii vulcanice de pe planeta Venus\"? Nimeni nu poate să creadă aşa ceva! De ce? Simplu, pentru că oamenii au nevoie de coerenţă, atît în viaţa interioară, cît şi în cea din afară. Toleranţa noastră faţă de inconsistenţa cognitivă, ori emoţională, este relativ scăzută, chiar dacă prin \"antrenament\" pragurile mai pot fi ridicate. Promptitudinea şi eficienţa mecanismelor psihologice care intervin cvsi-automat pentru reducerea disonanţei stau mărturie. Cu atît mai mult au nevoie oamenii să creadă că cei care iau decizii majore o fac bazîndu-se pe toate resursele de ştiinţă şi conştiinţă disponibile în visteria culturii umane, la zi! Cu alte cuvinte, că decidenţii politicii sunt nişte atleţi foarte bine dotaţi şi antrenaţi, dacă nu chiar nişte super-atleţi, ai gîndirii logice, ai judecăţii întemeiate pe argument şi expertiză, ai atentei şi dreptei cîntăriri a opţiunilor disponibile, oameni care accesează, ca regulă de aur, tezaurul de înţelepciune şi experienţă pe care istoria, cultura şi ştiinţa îl pun la dispoziţie, înainte de a lua o hotărîre. Una importantă, cum ar fi spre exemplu, aceea de a folosi forţa militară în relaţiile cu alte state. Să zicem, cum este aceea din cazul Siriei. Un dosar complicat, care cere şi informaţie şi analiză şi judecată şi dreaptă cumpănire! După cum cere, desigur, reacţie oportună şi eficientă!

Haideţi să privim în ograda marilor decidenţi ai politicii mondiale şi să ne minunăm, împreună!

\"Incidentul\" care a creat actuala \"comoţie\" în jurul dosarului sirian este legat de folosirea unor arme (substanţe) chimice în confruntările armate care au loc pe teritoriul Siriei între forţele guvernamentale şi un conglomerat de forţe ne sau semi-convenţionale ale opoziţiei care urmăreşte căderea regimului Assad. Victimele cele mai multe sunt, cum se întîmplă în majoritatea cazurilor, din rîndul populaţiei civile. Sute, poate mii, de oameni au fost afectaţi direct, au murit sau au suferit grave intoxicaţii, cu sechele majore şi pe termen lung, ca urmare a acestei acţiuni. Faptul, cu certitudine, va fi confirmat oficial de echipele de teren ale ONU. Din punct de vedere al normelor de drept internaţional, acţiunea se înscrie, fără echivoc, în cadrul \"crimei de genocid\". O crimă pentru care nu există nici circumstanţe atenuante, nici posibilitatea de prescripţie; o crimă care-l pune definitiv, pe cel care a comis-o, în postura de proscris aflat în afara oricărei protecţii legale, mai puţin, desigur, a celei minimale, a dreptului procesual la apărare, care trebuie asigurat oricărui acuzat în cadrul unui tribunal internaţional, legal constituit.

Acesta este tablul faptelor! Ce fac marii noştri decidenţi politici? Şeful Casei Albe îşi adună principalii consilieri, pentru a evalua situaţia! Coerent cu un parcurs raţional al deciziei! După aceea, iese public şi anunţă iminenţa unei acţiuni militare, singurul răspuns care poate trimite lui Bashar-al-Assad mesajul că a trecut de linia roşie a ceea ce este acceptabil, chiar şi într-un conflict atît de complicat! Şeful forţelor armate americane iese şi el în faţa camerelor de luat vederi pentru a anunţa că opţiunea militară este pregătită, elementele de dispozitiv sunt deja în poziţie sau vor fi în cel mai scurt timp. Opţiunea pe care o are toată lumea în vedere este cea a unor lovituri aeriene cu rachete de croazieră, de pe navele aflate în Marea Mediterană, plus bombardamente executate de aviaţa americană, în cooperare cu cea britanică şi, posibil, franceză. Toată lumea aşteaptă doar ca Barack Obama să \"apese pe buton\", adică să semneze ordinul de atac. Ar mai fi nevoie, poate, de o zi, două, pentru ca să fie definitivată lista scurtă a ţintelor, respectiv să fie actualizate la zi, oră, chiar minut, informaţiile privind ţintele alese - de la coordonate geografice, la calitatea şi tipul de apărare/protecţie de care beneficiază, respectiv evaluarea riscurilor generate de eşecul atingerii uneia sau mai multor ţinte (definitivarea variantelor de rezervă 1 şi 2). Totul pare destul de raţional, nu-i aşa? Cu o excepţie! Aceea că nimeni nu a stabilit, măcar cu un grad rezonabil de încredere, cine a fost \"făptuitorul\". Statele Unite şi ceilalţi parteneri occidentali au asumat, fără să ne spună pe ce se bazează, că acesta este \"regimul Assad\" şi forţele pe care le controlează. Perfect plauzibil! Doar că, plauzibil este mai degrabă insuficient pentru o decizie raţională, de o asemenea greutate! Parcă ar trebui să fie bazată pe ceva, factual!!! Nu de alta, dar \"opoziţia\", Moscova în primul rînd, s-a şi grăbit să se refere la similitudinile situaţiei actuale cu cea din Irak, cînd în plină şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU, pe atunci Secretarul de Stat al SUA, Colin Powel, prezenta dovezile deţinerii de către Bagdad a unui serios arsenal de arme chimice şi chiar nucleare, care s-au dovedit ulterior foarte greu de găsit; ce mai, de negăsit!

În timpul acesta, singurul stat european care, în raport cu Statele Unite, poate pronunţa sintagma \"relaţie trans-atlantică privilegiată\", Marea Britanie, face ultimele pregătiri politice. După ieşirea publică a lui Obama, David Cameron anunţă, pentru a doua zi, o moţiune în Camera Comunelor pe tema Siria. Este aprobarea obligatorie de care are nevoie Primul Ministru pentru a decide angajarea forţelor armate pe un teatru de război din afara graniţelor ţării. Se face ziuă, se face amiază, trece şi după-amiaza şi... ce aflăm? David Cameron, Primul Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a renunţat la prezentarea moţiunii sale politice!!!!!! Omul s-a răzgîndit! S-a hotărît să aşteapte rezultatele oficiale ale anchetei de teren întreprinsă de ONU!!!! În realitate, s-a răzgîndit dintr-un motiv mult mai simplu: a fost prevenit, de cei ce strunesc frîiele partidului în Parlament (whips!), că ar putea să o păţească la vot precum Pristanda al nostru, la număratul steagurilor: în loc de 44, vreo 14-15! Adică, în loc de majoritatea confortabilă pe care stă (teoretic) alianţa conservatorilor cu liberal-democraţii să se trezească cu moţiunea respinsă, prin contribuţia semnificativă a deputaţilor \"rebeli\" ai propriului partid! Motive serioase să renunţe, nu-i aşa? Raţionale!!! Doar raţionalitatea secvenţei de decizie, începută cu doar 48 de ore înainte, s-a prăbuşit! Cu zgomot şi zace în ţăndări! Efectul s-a făcut imediat simţit şi peste Atlantic, aşa că Preşedintele SUA s-a răzgîndit şi el; a luat o altă \"decizie raţională\", aceea de a amîna \"decizia raţională\" pe care tocmai i-o îngropase politic aliatul său de nădejde, David Cameron! Tabloul raţionalităţii deciziilor politice de la Moscova, celălalt mare actor politic implicat direct în dosarul sirian, nu este deloc mai puţin colorat!

Morala fabulei este sinistră: raţionalitatea decidenţilor politici, chiar şi în probleme de mare impact, intern sau internaţional, trece rareori dincolo de pragul \"micilor raţiuni politice\", de care depinde succesul lor electoral şi de imagine!