Iluziile mor greu în Grecia şi ţara moare odată cu ele

Evoluţia pieţelor financiare din ultimele zile a reprezentat, pentru cei care au crezut în "renaşterea" economică a Greciei, un duş de gheaţă. Nimic din "liniştea" ultimilor ani nu anunţa o astfel de reacţie la o decizie guvernamentală fără prea mare importanţă, la prima vedere, pentru scena politică.

Premierul Antonis Samaras a anunţat devansarea, cu două luni, a alegerii noului preşedinte al republicii. Atribuţiile acestuia sunt mai mult ceremoniale, el fiind ales de Parlament la propunerea primului-ministru, însă implicaţiile sunt majore. Conform Constituţiei Greciei, o majoritate de 180 de parlamentari, din cei 300, este necesară pentru alegerea preşedintelui. Dacă Parlamentul respinge candidatul partidului sau coaliţiei de la guvernare, atunci este necesară organizarea alegerilor generale anticipate. Configuraţia actuală a legislativului de la Atena arată că Samaras se poate baza doar pe 155 de voturi.

Şi de aici au început problemele, în condiţiile în care sondajele arată un avans considerabil pentru partidul Syriza, care s-a pronunţat deschis în favoarea renunţării la programele de austeritate impuse de Troika creditorilor internaţionali.

Perspectiva pierderii alegerilor parlamentare anticipate, care par inevitabile pe fondul lipsei numărului necesar de susţinători ai candidatului prezidenţial, l-a determinat pe Antonis Samaras să avertizeze cetăţenii despre "riscul întoarcerii catastrofice în adâncurile crizei datoriilor", după cum scrie Reuters.

"Am vărsat sânge pentru a scoate cuvântul "Grexit' din vocabularul străinilor, iar Syriza îl aduce înapoi", a mai precizat Samaras în faţa parlamentarilor. Răspunsul reprezentanţilor Syriza nu s-a lăsat mult aşteptat. "Samaras nici măcar nu ezită în a cere pieţelor să ne atace ţara", se arată într-un comunicat de presă preluat de Reuters.

Iar pieţele nu au ezitat niciun moment. Principalul indice al Bursei de la Atena a înregistrat un declin săptămânal de peste 20%, care poate fi comparat doar cu o scădere asemănătoare din 1987, iar costurile de finanţare ale guvernului au depăşit 10%, pe fondul unei inversări a curbei randamentelor.

Inclusiv randamentul unor obligaţiuni de cinci ani emise în prima jumătate a anului curent, cu un cupon sub 5%, a crescut peste 9%. Succesul emisiunii a fost prezentat de autorităţi drept semnalul revenirii încrederii în capacitatea Greciei de a ieşi din programul internaţional de salvare.

Este suficient să privim datele de la Eurostat pentru a observa dimensiunea iluziei redresării din Grecia. Astfel, PIB-ul din 2013 era cu aproape 24% mai mic decât cel din 2007 (vezi grafic), o "performanţă" care plasează Grecia în propria clasă, cu mult dincolo de ceilalţi membri ai grupului PIIGS (n.a. Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania)

Dacă am presupune, prin absurd desigur, că "redresarea" observată în acest an ar fi sustenabilă, oare de câte decenii ar fi nevoie pentru revenirea la nivelul anterior crizei? Şi de cât sânge mai are nevoie clasa politică actuală pentru a nu trăda "idealurile" europene?

Într-o analiză recentă de la MarketWatch, Matthew Lynn arată că deflaţia s-ar putea să nu fie chiar "monstrul" teribil pe care ni-l arată autorităţile europene, în special cele de la BCE. De ce? Pentru că Spania şi Grecia au înregistrat cele mai mari creşteri din zona euro în ultima perioadă, pe fondul unor scăderi anuale ale preţurilor. Din păcate, aceste creşteri nu reprezintă nimic dacă nu se rezolvă problema supraîndatorării, iar "zona euro ar face mai bine să rezolve criza datoriilor, în loc să urmărească creşterea preţurilor", mai arată jurnalistul britanic.

Probabil că opinia lui Lynn, conform căreia există doar două căi pentru rezolvarea definitivă a problemelor Greciei - restructurarea masivă a datoriilor fără ieşirea din zona euro sau ieşirea din zona euro şi devalorizarea masivă a noii drahme - este împărtăşită şi în anumite cercuri de putere la Bruxelles, dar calea "oficială" este, deocamdată, alta.

În condiţiile în care avertismentele şi ameninţările premierului Samaras nu mai au, probabil, niciun ecou în rândul populaţiei, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a venit în ajutorul "marionetelor" de la Atena. "Cred că grecii cunosc foarte bine ce înseamnă un rezultat greşit al alegerilor pentru Grecia şi zona euro", a declarat Juncker pentru postul de televiziune austriac ORF, conform unei ştiri Reuters.

Aroganţa de care dă dovadă preşedintele CE, prin amestecul direct în procesul democratic dintr-o ţară UE, arată cât de mult mai valorează aşa-zisele principii democratice din Europa.

"Aş dori ca Grecia să fie guvernată nu doar de oameni care înţeleg suferinţa populaţiei, ci şi de oameni care înţeleg necesitatea proceselor europene", a mai declarat Jean-Claude Juncker. Fără comentarii!

Alte avertismente şi ameninţări, cu o greutate mult mai mare în ceea ce priveşte influenţarea pieţelor, vin de la Goldman Sachs. "O confruntare severă între guvernul grec şi creditorii internaţionali poate conduce la întreruperea liniilor de lichiditate oferite băncilor din ţară de către BCE şi la apariţia unei «vacanţe bancare» de genul celei din Cipru", se arată într-o analiză a băncii americane preluată de Zerohedge. Oare nu ar fi fost mai bine ca GS să-şi lanseze avertismentele în deceniul trecut, când oferea guvernelor de la Atena "soluţii" pentru ascunderea adevăratului nivel al datoriei publice?

După şapte ani de depresiune economică, "evenimentele au expus fără menajamente iluzia cedării populaţiei Greciei în faţa unei decade de tratament colonial şi servitute", scrie Ambrose Evans-Pritchard, în cotidianul britanic The Telegraph.

Evoluţia pe scena europeană a lui Alexis Tsipras, preşedintele Syriza, îl determină pe Evans-Pritchard să aprecieze că acesta are sângele rece necesar pentru a forţa renunţarea la programul de austeritate, considerând că "liderii europeni, adică Angela Merkel şi Wolfgang Schauble, vor ceda, deoarece nu doresc distrugerea uniunii monetare".

Programul economic al lui Tsipras, considerat de analişti "mai rău decât comunismul", este caracterizat de Evans-Pritchard drept "poker cu o miză extrem de mare", în condiţiile în care Grecia trebuie să ramburseze BCE, în vara viitoare, aproape 7 miliarde de euro pentru obligaţiuni care nu mai pot fi refinanţate. Mai sunt, apoi, şi cele 40 de miliarde de euro oferite de BCE pentru susţinerea sistemului bancar, adică un "as" suplimentar în mâna autorităţilor europene pentru convingerea grecilor privind necesitatea urmării "căii celei drepte".

"Un nou guvern nu se poate lăsa intimidat de ameninţări cu Armaghedonul. BCE a cumpărat aceste obligaţiuni pentru a tempera criza europeană, nu pentru a ajuta Grecia", a declarat un consilier apropiat al lui Tsipras.

Deocamdată, Syriza a adoptat o atitudine sfidătoare la adresa Europei care i-a "salvat" ţara, dar extinderea sentimentului că "Grecia a fost sacrificată pentru a se câştiga timp", după cum scrie Ambrose Evans-Pritchard, nu mai poate fi ascunsă.

"Libertatea este atunci când nu mai ai nimic de pierdut", cânta Janis Joplin la sfârşitul anilor "60. Se pare că nici Grecia nu mai are nimic de pierdut şi este gata să renunţe la iluzii.