IMMOFINANZ a semnat contracte de vânzare pentru mai multe terenuri din portofoliul Adama

A.C.
Companii / 2 noiembrie 2017

IMMOFINANZ a semnat contracte de vânzare pentru mai multe terenuri din portofoliul Adama

IMMOFINANZ, investitor imobiliar din ţara noastră, a progresat cu vânzarea portofoliului de terenuri ale companiei rezidenţiale Adama, cu o suprafaţă totală de aproximativ 36.000 metrii pătraţi, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Conform sursei, două terenuri din Bucureşti şi Voluntari au fost deja vândute, în timp ce tranzacţia pentru un alt teren, localizat în centrul Bucureştiului, se va finaliza luna aceasta.

Sorin Vişoianu, country manager operations pentru IMMOFINANZ: "Aceste tranzacţii reprezintă un pas natural în strategia noastră de a ne concentra pe proprietăţile de retail şi birouri, atât cele existente, cât şi cele viitoare. Deşi Adama deţine un portofoliu extins de terenuri premium, credem că acestea sunt potrivite în special pentru complexurile rezidenţiale. Vom continua procesul de vânzare al proprietăţilor rămase care nu fac parte din businessul nostru de bază, cu scopul de a ne consolida afacerea."

IMMOFINANZ a finalizat vânzarea a doua terenuri, într-o tranzacţie asistată de CBRE şi Cushman&Wakefield Echinox. Un teren este situat pe bulevardul Ghencea din Bucureşti şi are o suprafaţă de 12.000 metrii pătraţi, iar celălalt se află pe strada Erou Iancu Nicolae din oraşul Voluntari, având o suprafaţă de 13.000 metrii pătraţi. Mai mult, compania va finaliza vânzarea unui alt teren de 10.800 metrii pătraţi pe strada Vasile Lascar din Bucureşti, în luna noiembrie. Părţile au căzut de acord să nu dezvăluie alte detalii despre tranzacţii, se mai arată în comunicat

Potrivit sursei citate, alte terenuri, situate în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 70.000 metrii pătraţi, sunt în proces de vânzare şi vor fi vândute în perioada următoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Blocurile Adama au fost fiecare in parte diverse tepe dpdv calitate. De pe blocuri de 5-7 ani cade tencuiala, balcoane fara hidroizolatii, electrica necorespunzatoare pe pereti de carton etc.. un gunoi. In ce masura oare a preluat Imof nu numai activele dar si obligatiile?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb