Immofinanz Group a înregistrat, în primul trimestru din anul financiar 2014-2015 (1 mai - 31 iulie 2014), o pierdere netă de 14 milioane euro, faţă de un profit net de 119,8 milioane euro în perioada omoloagă a anului financiar 2013-2014, în principal din cauza efectelor negative ale reevaluării proprietăţilor pe baza schimbului valutar, care a reflectat aprecierea rublei faţă de euro şi de dolarul american de la începutul lunii mai până la finalul lunii iulie 2014.
"Aceste rezultate ale reevaluării pe baza schimbului valutar, în valoare de -75,9 milioane de euro, au redus profitul net, dar nu au niciun efect asupra numerarului. Rezultatele reevaluării ajustate de schimbul valutar nu au avut un efect semnificativ asupra profitului net şi au totalizat -2,7 milioane de euro pentru primul trimestru. Evoluţia rublei de la începutul lunii august 2014 indică o inversare a acestui efect în al doilea trimestru al anului financiar 2014/15. Astfel, sunt de aşteptat rezultate pozitive în urma reevaluării proprietăţilor pe baza schimbului valutar, din perspectiva actuală.", explică reprezentanţii companiei imobiliare, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.
Rezultatele operaţionale s-au cifrat, în T1 2014/15, la nivelul de 90,9 milioane euro, în declin cu 6,5% comparativ cu T1 2013/14 (97,2 milioane euro), evoluţie cauzată, în primul rând, de vânzarea planificată a proprietăţilor din anul financiar precedent.
"La o comparaţie în oglindă (în urma ajustării în funcţie de noi achiziţii, finalizări şi vânzări), veniturile din închirieri s-au menţinut în general stabile în anul financiar 2013/14 (-1,3%), însă în primul trimestru din 2014/15 acestea au înregistrat o creştere de 1,4% (comparativ cu T4 2013/14)", se mai arată în comunicat.
Eduard Zehetner, directorul general al Immofinanz Group, a declarat: "În anul financiar 2013/14, când a fost înregistrată o depreciere substanţială a rublei faţă de moneda euro şi dolarul american, reevaluarea proprietăţilor pe baza schimbului valutar a avut o contribuţie pozitivă, de 311 milioane de euro, la profitul net al Grupului. Fluctuaţiile înregistrate de moneda rusească generează uneori o volatilitate ridicată în declaraţia noastră de venit. Cu toate acestea, este important de reţinut că acestea sunt efecte non-numerar".
Excluzând efectele non-numerar negative ale cursului valutar şi derivatelor, profitul net al Grupului în primul trimestru din 2014/15 a fost de 47,6 milioane euro, ceea ce reprezintă o creştere de 3,7% faţă de primul trimestru al 2013/14 (45,9 milioane euro).
Fluxul de numerar recurent (FFO) a totalizat 47,7 milioane euro în intervalul raportat, reprezentând un randament anualizat FFO după taxe de 11,4%.
"De asemenea, proporţia reprezentată de rezultatele trimestriale ale Grupului Buwog, în care Immofinanz deţine o participaţiune de 49%, nu a fost inclusă în veniturile din primul trimestru, deoarece Buwog îşi anunţă rezultatele financiare pentru primului trimestru mai târziu decât Immofinanz Group. Această diferenţă în pregătirea declaraţiilor financiare va duce la un decalaj de un trimestru în ceea ce priveşte includerea rezultatelor trimestriale ale Buwog în rezultatele Immofinanz Group. Astfel, includerea iniţială va avea loc în al doilea trimestru al anului financiar 2014/15, când proporţia reprezentată de rezultatele Grupului Buwog pentru primul trimestru al anului financiar 2014/15 va fi luată în considerare", menţionează comunicatul.
Veniturile din închirieri au scăzut până la 117,6 milioane de euro în primul trimestru al anului financiar 2014/15 (T1 2013/14: 126,1 milioane de euro), ca urmare a vânzării de proprietăţi. Rezultatele din vânzarea proprietăţilor au crescut de la -0,9 milioane de euro în anul financiar precedent, la 7,3 milioane de euro. Rezultatele din dezvoltarea proprietăţilor au scăzut de la 3,3 milioane de euro la -2 milioane de euro. De asemenea, rezultatele operaţionale au scăzut cu 6,5%, până la 90,9 milioane de euro (T1 2013/14: 97,2 milioane de euro).
În ciuda rezultatelor negative înregistrate în primul trimestru, valoarea netă a activului per acţiune a crescut uşor, pâna la 4,57 euro la 31 iulie 2014 (30 aprilie 2014: 4,56 euro). Valoarea contabilă per acţiune a fost de 4,21 euro la 31 iulie 2014 (30 aprilie 2014: 4,19 euro).
"Planurile noastre pentru 2014/15 includ rambursarea finanţărilor cu acţiuni de trezorerie (aproximativ 150 milioane de euro), precum şi aşa-numita acoperire a deficitului de fonduri (260 milioane de euro), care reprezintă finanţarea obţinută prin subscrierea completă a obligaţiunilor convertibile Buwog", arată Eduard Zehetner, continuând: "Acestea vor determina o reducere substanţială a costurilor de finanţare. Rambursarea finanţării prin acţiuni de trezorerie ca garanţie suplimentară va permite, de asemenea, şi anularea acestor acţiuni." În ceea ce priveşte obligaţiunile convertibile Buwog subscrise de Immofinanz, Buwog are dreptul să îşi recupereze şi să achite toate obligaţiunile până la sfârşitul anului 2015. Managementul Buwog a anunţat deja că este foarte probabil să îşi exercite acest drept.
Mai mult, Biroul Executiv al Immofinanz şi-a propus să reia plăţile de dividende în anul financiar 2014/15. Dividendele (inclusiv o potenţială răscumpărare de acţiuni) s-ar putea încadra între 0,15 euro şi 0,20 euro per acţiune.
Immofinanz Group se aşteaptă la o tendinţă pozitivă în pieţele-cheie din regiune, care îşi revin pe fondul unei creşteri economice treptate. Cu toate acestea, tensiunile geopolitice din Ucraina şi ameninţările de extindere a sancţiunilor împotriva Rusiei reprezintă factori de incertitudine.
"Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a reacţionat la această situaţie şi a revizuit, în sens descendent, prognoza economică, la mijlocul lunii septembrie 2014. Efectul crizei din Ucraina asupra dezvoltării comerciale a pieţelor-cheie în care Immofinanz activează, şi mai ales în Rusia, sunt greu de estimat cu exactitate în acest moment. Veniturile din închirieri din portofoliul din Rusia este, de regulă, denominat în euro sau dolari americani, dar o cădere a rublei va avea efecte negative asupra costurilor de închiriere. Aşa cum am indicat în raportul anual 2013/14, au fost luate măsuri pe termen scurt cu unii chiriaşi din centrele comerciale din Moscova pentru reducerea presiunii de schimb valutar asupra costurilor de închiriere şi, astfel, şi pentru a-i susţine din punct de vedere economic. Acest lucru s-a dovedit a fi o măsură sustenabilă şi în perioada crizei financiare, 2008/09", relatează comunicatul.
Immofinanz Group estimează o creştere a valorii companiei pe parcursul anului financiar 2014/15, considerând planurile de optimizare a portofoliului, de creştere a gradului de ocupare, dar şi reducerile de costuri rezultate din înfiinţarea unei noi companii (spin-off) de proprietăţi rezidenţiale, Buwog, precum şi atenţia sporită asupra vânzărilor de proprietăţi profitabile şi, nu în ultimul rând, intensificarea activităţilor de dezvoltare cu accent pe Germania, Polonia, Rusia şi România.
Veniturile din chirii înregistrate de Immofinanz Group în primul trimestru al anului 2014/15 au fost de 117,6 milioane de euro, ceea ce reprezintă un declin de 6,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (126,1 milioane de euro), cauzat de vânzările planificate de proprietăţi.
Veniturile din gestionarea activelor au scăzut cu 13,5%, până la 95,4 milioane de euro (T1 2013/14: 110,3 milioane de euro), fapt cauzat, printre altele, de creşterea cheltuielilor cu proprietăţile în comparaţie cu anul trecut.
Vânzarea de proprietăţi a generat rezultate de 7,3 milioane de euro (T1 2013/14: -0,9 milioane de euro). Procesul de optimizare a portofoliului a presupus vânzarea proprietăţilor mai mici, precum şi a două proprietăţi logistice din Polonia şi Cehia.
Vânzarea stocurilor imobiliare şi evaluarea proiectelor active de dezvoltare au generat rezultate din dezvoltarea proprietăţilor de -2,0 milioane de euro (T1 2013/2014: 3,3 milioane de euro) în perioada de raportare. Rezultatele din dezvoltarea proprietăţilor au fost negative în primul trimestru, din cauza faptului că niciun proiect de dezvoltare nu a fost finalizat sau deschis.
Cheltuielile administrative neatribuite în mod direct (costurile administrative şi cu personalul) au scăzut de la -19,0 milioane de euro în primul trimestru al anului trecut la -13,2 milioane de euro. Această scădere se datorează reducerii costurilor pentru servicii juridice, de audit şi consultanţă, precum şi emisiunii de provizioane.
Proprietăţile Immofinanz Group în ţara noastră reprezintă 13,9% din portofoliul total al companiei. Grupul deţine în România 83 de proprietăţi (16 investiţii finalizate, 12 în curs de dezvoltare şi 55 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 964 milioane de euro (658,4 milioane de euro - investiţiile finalizate, 41 milioane de euro - proiecte în curs de dezvoltare şi 264,6 milioane de euro - proiecte în curs de analiză). Portofoliul curent de investiţii este constituit din nouă clădiri de birouri (14,5% din întregul portofoliu de clădiri de birouri), patru proprietăţi în zona de retail (10,2% din întregul portofoliu de retail) şi trei centre logistice (3,3% din întregul portofoliu de logistică). Valoarea investiţiei, după finalizarea proiectelor pe care Grupul le dezvoltă în România, este estimată la 41,8 milioane de euro.
În primul trimestru al anului financiar 2014/2015, veniturile din închirieri în ţara noastră au prezentat un uşor trend descrescător şi au atins 11,7 milioane de euro (T1 2013/14: 12,6 milioane de euro), care reprezintă 9,9% din veniturile totale din închirieri ale Grupului. Rezultatele operaţiunilor din România s-au ridicat la 9 milioane de euro (T1 2013/14: 8,6 milioane de euro) şi reprezintă 9,9% din rezultatele operaţionale totale ale Immofinanz Group. Profitul operaţional (EBIT) în România era de 8,6 milioane de euro la 31 iulie 2014 (T1 2013/14: 8,4 milioane de euro).
Immofinanz Group este una dintre cele mai importante companii din domeniul imobiliar din Europa şi este inclusă în indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. Compania este, de asemenea, tranzacţionată la Bursa de Valori din Varşovia. De la înfiinţarea sa, în 1990, Immofinanz Group şi-a constituit un portofoliu ce include în prezent peste 470 de proprietăţi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 6,9 miliarde de euro. Immofinanz Group îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri şi logistică în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.