IMMOFINANZ GROUP: Dennis Lin a fost numit în fruntea departamentului Key Account Management pentru Europa

A.C.
Companii #Imobiliare / 14 mai 2014

Dennis Lin a fost numit în fruntea departamentului Key Account Management pentru Europa

Dennis Lin a preluat conducerea noului departament al Immofinanz Group, "Key Account Management Office & Logistics Europa" unde va fi responsabil de facilitarea cooperării cu chiriaşii internaţionali, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Specialist în domeniul imobiliar, Lin s-a alăturat Immofinanz Group în 2008 şi cel mai recent a fost responsabil de portofoliul de birouri şi logistică din Polonia al companiei.

Dietmar Reindl, Chief Operating Officer al Immofinanz Group a declarat: "Departamentul Key Account Management şi strategiile sale pentru chiriaşii internaţionali vor contribui semnificativ la dezvoltarea Grupului în ţările principale în care suntem activi. Asemeni abordării noastre în alte sectoare, ne concentrăm pe dezvoltarea unor avantaje competitive prin intermediul unor strategii care vizează direct clienţii. Dennis Lin este persoana potrivită pentru Key Account Management, datorită cunoştinţelor şi experienţei sale în cadrul Grupului".

Lin va fi responsabil de dezvoltarea pe termen lung a relaţiilor profesionale cu actualii şi noii chiriaşi, prin contribuţia activă la planurile de extindere ale Grupului, printre altele. Activităţile sale se vor concentra, de asemenea, pe menţinerea unor relaţii apropiate cu pieţele locale, pentru a identifica noi oportunităţi de business şi a dezvolta oferta de spaţii de birouri a Immofinanz Group.

Immofinanz Group este o companie europeană din domeniul imobiliar şi este inclusă în indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. Compania este, de asemenea, tranzacţionată la Bursa de Valori din Varşovia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb