Imperiul contra-atacă

Ştiu, abia aşteptaţi să se termine tevatura euro ca să vă mai relaxaţi. Să vă întoarceţi în linişte la deliciile politicii locale: cine, cui şi ce vorbe grele a mai aruncat cu ocazia întîlnirilor oficiale de la Cotroceni; ce succese a mai obţinut guvernul ori opoziţia; se comasează sau nu se comasează alegerile; modificăm sau nu modificăm Constituţia; îl scoate mătuşa Tamara pe Năstase din cărţi sau tot "Micul Titulescu" trebuie să-i facă felul; cum va fi rezolvată eterna dilemă liberală "se rupe Patriciu de PNL sau PNL de Patriciu"; ce trăsnăi mai fac puicuţele politicii cînd sunt lăsate prea mult singure prin ograda plină de reptile a politicii noastre etc.

Degeaba! Uitaţi de relaxare şi mai lăsaţi-o pîrdalnicei de politichie balcanoidă! Luaţi aminte, cu băgare de seamă, că adevăr grăiesc vouă: criza euro nici n-a început încă bine, iar ceea ce urmează s-ar putea să vă convingă că Iadul, aşa cum vi-l imaginaţi în cele mai cumplite spaime, e mai degrabă o desăvîrşită instituţie de wellness!

S-o luăm metodic, deci! Europa s-a rupt în două, de-a lungul marginilor canalului care nu i-a împiedicat niciodată pe britanici să fie parte din Europa, în schimb le-a cultivat cu insistenţă ideea că pot face totul altfel şi, dacă se poate, pe dos decît în Europa. E suficient să observi pe care parte a drumului circulă şi astăzi maşinile la ei şi cum îşi montează robinetele în baie! Politica lor nu este decît o consecinţă a unei sume de lucrurilor banale cu care ei sunt atît de obişnuiţi şi de care noi rămînem mereu atît de miraţi. Şi, ce mare scofală, o să zică cineva? Ei au fost mereu pe cealaltă parte a drumului, de la Maastricht încoace, euro nu au şi nici nu vor să aibă, iar 26 la 1 este un scor care ar trebui să-i umple de umilinţă chiar şi pe atît de semeţii politicieni ai Albionului. Ţi-ai găsit! Întors acasă, domnul Cameron le-a spus colegilor care ocupă cele două rînduri opuse de bănci ale Camerei Comunelor că Marea Britanie n-are niciun gînd să considere noul pact financiar-fis-cal al celor 26 ca parte legitimă a realităţii instituţionale numită Uniunea Europeană. Aşa încît este pregătit să conteste chiar şi dreptul lor de a folosi sălile de reuniune ale clădirilor UE, pentru asemenea discuţii, necum să includă în tratate noul petec de hîrtie care le este atît de drag! Chiar dacă puterea numărului îi stă împotrivă, Marea Britanie are de partea ei logica instituţională. Într-adevăr, fără votul britanic nimic nu poate fi făcut şi considerat ca parte a UE, iar crearea unor alte instituţii, speciale, generate de pactul fis-cal-financiar al celor 26, ar da naştere la complicaţii cu mult mai mari decît problemele pe care încear-că să le rezolve. Am avea nu doar o Europă cu două viteze, ci şi una cu două rînduri de "uniuni europene"!!!

Cealaltă faţă a monedei este la fel de puţin promiţătoare. După entuzias-mul şefilor de guverne, ce au căzut de acord asupra textului noului pact de stabilitate financiară, a venit foarte repede duşul rece al politicii de acasă. Ceea ce se întîmplă la noi, vezi discuţiile despre cum trebuie asimilat noul act internaţional în legislaţia internă, este doar o vagă umbră a ceea ce se va întîmpla prin alte ţări, unde schimbarea constituţiei nu se face o dată la trei-patru ani, iar textele de felul celui abia semnat la Bruxelles pot fi declarate pur şi simplu neconstituţionale. Speranţa că pînă dau primele fire de iarbă verde ale primăverii europene, toate cele 26 de state vor fi "legalizat" noul pact s-ar putea să fie doar dulcele vis al unei euforice nopţi de iarnă!

Şi, pentru că o veste rea nu vine niciodată singură, luaţi aminte la ceea ce se întîmplă în acest răstimp pe pieţele financiare. Euro, moneda pentru a cărei salvare se dau atîtea crîncene bătălii politice, se rostogoleşte încet, dar sigur, în raport cu celelalte monede şi desigur, suprema ironie, în raport cu atît de mult subţiatul dolar american! Iar, pentru că veni vorba despre America, americani şi banii lor, să vă mai spun una: a început un neaşteptat exod al dolarilor din băncile europene, către băncile americane. Chiar sucursalele europene care operează în SUA se plîng de această hemoragie. Cît este de accentuat fenomenul? Păi, să vă dau o idee: acum numai trei luni, diverse bănci europene au cumpărat de la Banca Europeană, pentru nevoile lor pe circa şase luni, un miliard şi jumătate dolari USA. Zilele trecute, pentru acelaşi interval, ele au supt peste cinci miliarde din oferta băncii centrale europene.

Tragem linie şi adunăm: euro-politicienii s-au scremut şi au pus în eprubetă elementele din care ar trebui să se nască un şoricel capabil să salveze Europa. Deocamdată, nimeni nu poate spune nici măcar dacă se va naşte viu! Dacă se naşte, totuşi, Marea Britanie ameninţă cu blocarea instituţiilor europene, acelea care trebuie să implementeze pactul de salvare a Euro! Între timp, băncile europene sunt lăsate să plutească pe o masă monetară tot mai puţin diversificată, adică mai pe scurt să stea pe euro şi nimic mai mult! Care euro? Acela pe care politicienii nu ştiu cum să-l salveze, iar cînd le vine totuşi o idee, cît de strîmbă, nu pot să o pună în practică, din cauza agendelor electorale locale! Nu ştiu ce v-a dat dumneavostră la rezultat, dar la mine pe foaia de diagnostic scrie: sindrom accentuat de cădere liberă, necontrolată!

P.S. Ca să scutesc redacţia ziarului de un efort suplimentar, mă grăbesc să-i avertizez pe cititorii noştri: opiniile editorialistului nu trebuie luate ca sugestii sau recomandări de investiţii bursiere şi, în general, ca fundamente ale unor decizii care angajează resursele dumneavoastră financiare! Dacă o faceţi, totuşi, e pe riscul dumneavoastră, chiar şi atunci cînd s-ar întîmpla să cîştigaţi!