Impozitul forfetar se va aplica din luna iulie

F.A.
Macroeconomie / 29 aprilie 2013

Ministrul delegat pentru IMM-uri şi turism, Maria Grapini, a declarat, astăzi, că instituţia pe care o reprezintă a finalizat studiile de impact în ceea ce priveşte aplicarea impozitului forfetar pe care le-a trimis ministrului Finanţelor, urmând ca măsura să se aplice din al doilea semestru, relatează sursele de presă.

"Studiile de impact ( n.r. privind impozitul forfetar) le-am făcut noi, le-am predat la domnul Chiţoiu şi rămâne ca din semestrul doi să fie aplicat acel nou impozit, în funcţie de anumiţi indicatori relevanţi, la hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, baruri, reparaţii auto, pe coduri CAEN. Niciodată nu s-a aplicat decât un impozit general. De aceea este o diferenţă foarte mare faţă de ceea ce s-a aplicat până acum", a declarat ministrul Grapini.

Aceasta a arătat că există diferenţe între potenţialul de a obţine profit în funcţie de domeniul de activitate.

"De aceea am insistat foarte mult şi mă bucur că domnul ministru al Finanţelor a acceptat să se facă, şi sper că aşa va ieşi până la urmă hotărârea de Guvern, să se facă impozitarea în funcţie de domeniul de activitate. Altfel este în reparaţii auto, altfel este în industria hotelieră şi altfel este în alimentaţia publică. Sper ca din semestrul doi să se aplice", a adăugat Grapini.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb