ÎMPRUMUTATĂ ÎN FRANCI ELVEŢIENI: "A trebuit să las trei copii în urmă din cauza nenorocitului de sistem bancar"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 decembrie 2015

"A trebuit să las trei copii în urmă din cauza nenorocitului de sistem bancar"

Povara creditelor în franci elveţieni (CHF) este tot mai grea pentru cei împrumutaţi, chiar dacă vocea acestora pare din ce în ce mai stinsă.

În contextul în care majoritatea băncilor au refuzat să negocieze, în Parlament s-a aprobat o singură lege care să-i ajute pe clienţi (privitoare la insolvenţa personală), iar acum şi aceasta este pe cale să fie amânată, unii au renunţat sa mai lupte, alţii au clacat, iar alţii au părăsit ţara. Românii plecaţi în străinătate ca să facă bani pentru a-şi putea plăti în continuare creditele la bănci sunt mulţi, iar poveştile lor sunt dramatice.

Unul dintre debitorii cu credit în moneda elveţiană este mamă a trei copii minori şi s-a împrumutat la Bancpost. A contractat un împrumut de 46.500 de CHF ca să-şi schimbe apartamentul de două camere (30 mp) cu unul de trei camere (55 mp), situat într-un orăşel de lângă Sibiu, iar acum a ajuns în situaţia să plece în altă ţară să lucreze, ca să poată continua să-şi plătească ratele lunare la bancă.

Domnia sa ne-a trimis o scrisoare în care ne prezintă situaţia prin care trece şi pe care o redăm mai jos.

"S-au spus, se spun si se vor mai spune multe despre românii plecaţi la muncă în alte ţări. Din păcate, unii critică, alţii se bucură, dar printre aceştia din urmă sunt şi care nu se bucură din inimă. Ce pot să spun acum e doar din prima mea experienţă de acest gen, pe care o consider cea mai oribilă pe care am trăit-o până acum.

Poate va întrebaţi de ce spun acest lucru. Pentru că sunt soţie şi mama a trei copii, cel mai mic dintre ei neavând încă doi ani împliniţi - pe care a trebuit să-i las în urmă, acasă, din cauza acestui nenorocit de sistem bancar din România. Din cauza unui credit în franci elvetieni luat în 2007 şi pe care nu ne mai putem permite să-l plătim decât cu mari eforturi şi reţineri de la lucruri elementare, am ajuns în Regatul Unit. Ratele ne-au crescut nu doar din cauza devalorizării leului, ci şi din cauza clauzelor abuzive introduse de Bancpost în contract.

Va întrebaţi cum e să munceşti în străinătate? Vă spun eu: groaznic, dacă ai în spate o familie pe care ai lăsat-o acasă... În fiecare zi stai tot cu inima ruptă în bucăţi pentru că te gândeşti la familie, la copii, nu ştii cum sunt, cum se descurcă, dacă mănâncă, dacă se simt rău... ştii doar că suferă după tine şi stai să numeri fiecare zi din calendar până când poţi pleca acasă să-i strângi din nou în braţe. Din punct de vedere al salariului, pentru mine deocamdată este bine. Se putea şi mai bine dacă aveam deja calificare în domeniul în care muncesc acum - în asistenţă socială. E foarte greu să-ţi găseşti un job în afară dacă nu ai pe cineva care să te ajute să intri undeva. Şi chiar şi aşa, este foarte greu dacă nu vorbeşti limba cel puţin la nivel conversaţional... Cu siguranţă i-aş sfătui şi pe alţii să plece din ţară, dacă ar avea probleme financiare şi chiar dacă n-ar avea, pentru că sistemul românesc nu oferă mai nimic nici tinerilor ca noi din ziua de azi, nici adolescenţilor pe cale să devină adulţi.

Credite? Putem face şi în altă ţară decât la noi, dar în alte condiţii mult mai umane. Din punctul meu de vedere, în afară suntem trataţi foarte bine, deocamdată, chiar mai bine decât m-am aşteptat, pentru că, neavând experienţă în domeniul acesta, trebuie să mărturisesc că mi-a fost teamă la început. Teamă care mi-a fost îndepărtată chiar de dinainte să ajung în această ţară. Toată lumea din companie cu care am intrat în contact a fost şi este în continuare foarte drăguţă şi amabilă cu mine. Nu ştiu cum să te facă să te simţi mai bine, mai în largul tău, nu ştiu cum să te mai consoleze la gândul că ţi-ai lăsat un soţ şi trei copii în ţară....

În România n-am trăit aşa ceva până acum. În România lucrului bine făcut a domnului Iohannis nu ştiu care cum să te calce mai mult în picioare, să te facă să te simţi un nimeni... Pe când, aici, nu ştiu cum să te facă să te simţi de-al lor. Mulţumesc, domnule Iohannis, pentru viitorul pe care-l creionaţi pentru noi şi pentru copiii noştri! Şi nu în ultimul rând ţin să-i mulţumesc şi domnului guvernator al BNR Mugur Isărescu. Nu pot să vă urez să trăiţi ce trăiesc eu, pentru că nu veţi fi niciodată în situaţia mea, dar atât pot să vă spun: Îmi este ruşine că sunt româncă şi urăsc România din cauza unora că voi.

Vă doresc să trăiţi bine în continuare, că noi nu avem cum..."

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. O femeie tinara care va privi lucrurile ca afara cind se va intoarce si care va cere sa fie tratata ca acolo peste citiva ani. Problema e cu cei care ramin aici in sistem si vor trebui batuti pentru a vedea schimbarea.

    Tot femeia asta o va face cindva si altii ca ea.... 

    1. Lasa ca vine pastorul neo-protestant Cristian Dan. Bate el lumea si le baga mintea in cap, ce e aia sa vrei casa? Chirie, frate, casa ma-tii, cutie de carton langa tomberoane. Ce bani la banca, depozite, le dai bani camatarilor, hotilor. Vine baiatu' si invata minte pe toata lumea.

      Apropos, faptul ca individul instiga la revolte de genul celei facute de ciobani sau celei din 89, nu e un pic ilegal? Nu se sesizeaza nimeni?

      bai dobitocule ,rotariu,ce revolte a instigat pastorul?am luat o casa cu buna credinta ca stateam intr-un camin cu baie la comun cu copil mic si de 7 ani ma fura raiffeisen

      Bla, bla, bla. Vorbesti in dodii. NU intelege lumea nimic.Nu inteleg de ce blamezi, cand omul asta are curajul si spune calvarul prin care trece el si familia lui. Daca inca nu ai un credit, nu vorbi fara sa stii.

    Bursa in loc sa promoveze pietele libere si respectarea angajamentelor promoveaza populismul de cand cu CHF dar si cu alti " saraci imprumutati ", care au vrut si ei sa faca o invarteala si nu le-a iesit si care regreta probabil comunismul planificat de stat.

    1. F adevarat si trist. Articolul. Ma face sa ma gandesc la o cersetoare cu un carton de gat, unde este scrisa povestea aceasta. Chiar daca lucrurile stau exact asa cum sunt descrise, nu este nevoie de o lege ca cea a darii in plata.

      cand scrii de " piete libere" te referi cumva la sistemul bancar romanesc, ale carui abuzuri sunt girate de BNR? unde comisioanele sunt cu duiumul si unde esti obligat sa iti iei salariul pe card, desi tu nu vrei? unde tranzatiile de peste o anumita valoare se fac prin banci neaparat? mai baiatule, visezi cai verzi pe campii, nu exista piete libere decat in capul vostru, al semidoctilor din banci care va scaldati in cloaca monopolului legal. asa ca nu te mai lua de Bursa cu argumente de doi lei. veniti si voi cu ceva mai documentat. ca voi ati doborat comunismul, ca voi v-ati luptat cu Ceausescu, ca voi, bancile, ati murit la Revolutie...chestii din astea pentru care sa va credem si sa nu va mai luam peste picior

      Citesc acest ziar de 15 ani, am 35 de ani. Investesc pe bursa.

      Schimba ziarul ce ti-e atat de greu postacule. 

      Asta nu intelegeti voi astia din secta lui Dan. Nu intelegeti pentru ca nu va intereseaza, nu va pasa de altii in afara de voi, nici macar de ai vostri nu va pasa daca nu va satisfac interesele.

      In cazul doamnei de mai sus vor fi mii de tineri care vor fi nevoiti sa plece ani de zile prin afara pentru a-si strange avansul de 50% pentru banca, care va exista in cazul in care monstruozitatea asta de lege trece. Dar astia sunt cantitate neglijabila pentru voi. Astia si-o fac cu mana lor, sunt niste nenorociti pentru ca isi doresc acelasi lucru pe care l-ati dorit si voi, o casa. Cati dintre oamenii astia se vor intoarce peste niste ani, cocarjati de munca si isi vor cauta disperati serivicii pentru a avea si vechimea necesara si vor sta cu sufletul cat un purice pentru ca nu vor sti care o sa le fie scoring-ul? Pe diverse motive, are firma la care lucreaza are 3 lei datorie, are 20 de angajati nu 100, samd. Dar astia nu va intereseaza pentru ca voi nu puteti gandi si cu partile care sunt mai sus de cureaua de la pantaloni. Copiii lor sunt niste derbedei, ai vostri niste victime. Aia sunt niste vagabonzi care viseaza la case, voi niste zane diafane inselate de camatari. Cand vine unul si isi spune opinia va apuca bataiala, va e frica sa nu se trezeasca lumea si sa vada ce faceti cu adevarat. Spuneti ca toti cei care isi pun, pe buna dreptate, niste intrebari, doar e vorba de viitorul lor, sunt postaci platiti de banci. Dar despre voi nu se poate ca sustineti niste interese? Ca vreti o lege care scapa niste stabi de datorii, in frunte cu Piperea, Zamfir si altii ca ei. Ca vreti sa deschideti calea unor baieti cu capital disponibil intr-o piata cam putin speculata, cea a chiriilor? Lasati oamenii in pace cu necazurile lor, voi cu ale voastre. Cum vreti voi intelegere cand va comportati ca niste sacali care nu dau doi bani pe altii care vor avea de tras greu din cauza voastra? Ati fi foarte buni de politicieni !  

      vrei sa spui ca femeia asta cu 3 copii care a plecat sa munceasca in alta tara din cauza bancii este un sacal?

      bancile au adus criza financiara in Romania, au umflat si prabusit piata imobiliara. daca statul nu s-ar fi implicat sa salveze bancile prin programul prima casa ar fi nevoie si acum de un avans de 50%, in lipsa legii darii in plata. deci ce spui tu denota ca nu intelegi nimic din realitatea economica. acelasi stat pe care tu il blamezi ca a dat o lege este garantul singurelor credite ipotecare pe care banfcile le dau de 3 ani de zile. deci nu mai bateti campii cu piete libere si banci virginale

      Activist BNR - postare instigatoare. Nu il luati in seama. Prin piata libera intelegi liber la inselat clientii?

      deci ce spui tu ca daca nu era prima casa si statul avansu era 50 la suta e o gogoasa spusa de boccii lu cristian dan. e vorba ca creste la alea fara prima casa de la 15-20 la 50. si din 2017 cand nu o sa mai fie prima casa ce face lumea? ia calea boschetilor cs asa vrea tanti cu 3 copii si zamfir. sa stea iea cu puradei si pularau in chirie nu sa oblige pealtii.

      filip marian,nu iti doresc decit sa treci prin ce trec eu acum cu o rata ce a plecat de la 450 ron si a ajuns la 1300 ron!iti doresc sa poti lua o casa si apoi sa patesti ce am patit eu si sa te sune banca si sa iti spuna ca poti trai 3 persoane cu 600 de ron pe luna.atit iti doresc

    nu sistemul bancar este nenorocit, ci prostia,lacomia si rautatea clientilor

    1. si din pacate pentru acesti clienti platim tot noi ceilalti.Ei se considera baieti destepti.

      Domnilor "anonimi", avem de a face cu o situatie exceptionala, supraevaluarea CHF, in care tot riscul e plasat catre imprumutati. In sistemul de drept german, in astfel de situatii, partile renegociaza, de buna credinta, clauzele contractuale. Si ce ziceti despre externalizarea imprumuturilor de catre banci in Olanda? Acum se grabesc sa le repatrieze. Asa e ca de vina sunt clientii?

      ...si nici nu va pierdeti timpul. Mesajele la care va referiti amintesc izbitor de "stilul" postacilor RMGC/Udrea de pana nu prea demult.

      L-o fi recuperat BNR si pe dl. Calugaru, vb lui Make de ieri-alaltaieri... 

      nu mai spune, te platesc aia bine in banca ca sa scrii asa ceva

      daca tot platiti voi atata pentru astia cu credite ipotecare pentru un apartament cu 2 sau 3 camere, cat platiti pentru creditele date de banci zecilor de ansambluri rezidentiale intrate in faliment si ramase in bataia vantului? chiar ma intreb daca cineva in vreo banca a fost tras la raspundere ca a aprobat un credit din asta intrat in default?

      Activist BNR - postare instigatoare. Nu il luati in seama. Lacom este sistemul bancar care incheie contracte cu clauze abuzive 

    Cine este răspunzător pentru dramele a mii de familii?

    Băncile astea nu își dau seama câți nervi ne toacă si cât rău fac ? Răul ăsta se va răsfrânge asupra lor mai devreme sau mai târziu.

    Cămătarii cu acte vor răspunde în fața legii ! 

    Daca contractul de imprumut contine intr-adevar clauze abuzive atunci problema este simplu de rezolvat. Trebuie sa se apeleze la instanta. Am inteles ca mai multi clienti au avut castig de cauza in cazurile in care contractele lor de imprumut contineau clauze abuzive.

    1. Corect!

      Dar daca nu are bani pt un avocat,ce face?

      Avocat din oficiu sau asociere cu alti clienti in aceeasi situatie sau ANPC

    as vrea sa transmit admiratia mea doamnei din articol. aveti suportul nostru moral, va intelegem si ne confruntam cu situatii asemenatoare.

    este vreun postac pe aici de la Bancpost sa zica ceva? Bursa, ati cerut punctul de vedere al domnului Bogza? ce parere are? unii mai ghinionisti nu au fost pe felie la devalorizarea BIR, etc...nicio legatura, bineinteles

    sper ca Presedintia citeste Bursa

    Si eu sunt unul dintre executatii pe auto in euro. Firma inchisa divortat lucrez in multinationala in Romania.

    Solutia este sa iesim ca ciobanii la Parlament sa apara pe toate canalele de stiri internationale si atunci se schimba. ASA cu procese asteptand legi murim de foame innebunim in suferinta.

    Oare isarescu si gasca lui au cunostinta de abuzurile savarsite de banci?

    Daca nu, atunci de ce nu isi da demisia (impreuna cu amutul cinteza) pentru lipsa de eficienta in supravegherea sistemului bancar? 

    Daca da, atunci de ce nu isi da demisia pentru lipsa de reactie la BNR la aceste abuzuri (care sunt multe, evidente si mai ales grosolane)? 

    De ce nu platesc pentru greselile savarsite?

    nu mai depuneti si nu mai imprumutati nici un ban de la banci daca vreti sa aveti liniste si sa nu le faceti jocurile,trebuie iesit in strada pentru a liberaliza plata in cash la orice valoare si ptr libera circulatie a banilor, ei nu au nici o putere decit datorita 'adormirii populatiei' , puterea consta in aparenta puterii

    Cand francul a crescut cu 100%, s-a concluzionat public de catre BNR si analisti platiti ca debitorii au fost "prosti si lacomi".

    Bancherii au refuzat sa scada dobanzile cu indicele de referinta Libor, dublandu-si practic profitul. Riscul valutar este compensat in orice tara civilizata de riscul de dobanda. Doar la noi s-a vrut aplicarea acestui principiu intr-un singur sens, in dispretul oricaror norme. Dincolo de faptul ca riscul valutar nu poate tinde spre infinit pentru clienti, bancile avand oricum la dispozitie proceduri de protectie contra acestui risc. Pentru debitori, directivele europene de protectie a consumatorilor impun conversia la un anumit prag. 

    Pentru ca discutam de profesionist, banca, si consumator, clientul obisnuit care nu este jucator pe bursa, cum lasa unii sa se inteleaga.  

    Sa plasezi toate riscurile, valutar, de dobanda si ipotecar doar clientului, pentru a obtine un profit urias, nesimtit, echivaleaza cu o imensa escrocherie. 

    Dar conexiunile bancherilor cu executori si samsari de locuite, dar cesionarile cu 5%, unde pot fi incadrate? 

    Nu asa se fac afacerile! Bancile care au inteles sa-si trateze astfel clientii trebuie sa dispara! 

    Acum, ca a scazut pretul imobilelor, putem da sentinta ca, de fapt, bancherii au fost prosti si lacomi. Definitiva cand se va promulga legea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb