ÎN 2012, Agroli Group a realizat o cifră de afaceri de 527,14 milioane de lei

F. A.
Companii / 25 aprilie 2013

Agroli Group a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri de 527,14 milioane de lei la nivel de grup, în uşoară creştere faţă de veniturile totale obţinute în 2011, informează un comunicat de presă.

Rezultatele financiare de anul trecut urmează trendul ascendent al încasărilor din ultimii 7 ani.

În 2006, după preluarea Avicola Crevedia şi Avicola Tărtăşeşti, grupul a început un amplu proces de investiţii în înalta tehnologizare a liniilor de producţie şi abatorizare, care însumează până în prezent 75 de milioane de euro, conform precizărilor din comunicat.

"După ce acum 2 ani am reuşit să pătrundem pe pieţe importante din vestul Europei, în 2012 strategia noastră a fost să optimizăm producţia la maximum, astfel încât să răspundem atât cererii de pe piaţa din România cât şi de pe pieţele externe. În acest moment valoarea exporturilor către Olanda, Germania şi Franţa reprezintă peste 60% din valoarea totală a producţiei, iar în acest an ne propunem să lansăm un nou produs premium în România, dar şi să intrăm şi pe alte pieţe", a declarat Rami Ghaziri, CEO Agroli Group.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb