ÎN 2012 ŞI 2013 Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,6 milioane de lei filialelor bancare şi IFN-urilor

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 septembrie 2013

Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,6 milioane de lei filialelor bancare şi IFN-urilor

441 filiale de bănci şi IFN-uri au fost controlate de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în 2012 şi în primele opt luni ale anului curent. În urma acestor acţiuni, au fost aplicate 424 de amenzi, în valoare totală de circa 3,64 milioane de lei.

Printre cele mai mari amenzi care au fost acordate se numără una în valoare de 80.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenţiei în judeţul Iaşi şi alta, tot în valoare de 80.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenţiei, acordată unei societăţi din judeţul Satu-Mare.

O amendă de 50.000 lei a fost aplicată pentru că a fost modificată dobânda în mod nejustificat şi aleatoriu, de mai multe ori pe an, în contradicţie cu contractul de credit şi actele adiţionale şi nu a fost aprobată acoperirea creditului rămas de achitat în vigoare a prevederilor poliţei de asigurare de viaţă, încheiată la data acordării creditului (ambele amenzi aplicate la CRPC Sud-Est Galaţi). Printre alte amenzi semnificative acordate de inspectorii ANPC se numără o sancţiune în valoare de 40.000 lei acordată în Bucureşti pentru nerespectarea prevederilor OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori şi alta în valoare de 30.000 lei pentru practici comerciale înşelătoare, acordată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Oltenia.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, ANPC a primit 6.084 de reclamaţii despre bănci şi IFN-uri, principalele aspecte reclamate fiind următoarele: nerespectarea clauzelor contractuale, neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor, redactarea contractelor într-o formă necorespunzătoare, existenţa clauzelor abuzive, perceperea de comision de risc, neînchiderea conturilor solicitate, informare incompletă şi/sau incorectă, eliberare de card cu întârziere, blocare cont, modificare dată de plată scadentă, neeliberare document de stingere a obligaţiilor de plată, neeliberare grafic de rambursare, lipsa unei copii a contractului, refuz reeşalonare, mărire rată lunară de credit, popriri abuzive pe salariu/pensie, funcţionare defectuoasă ATM-uri, refuz creditare, neacceptare monede la plata facturi la ghişeu, tratament preferenţial la ghişeu pentru clienţii băncii faţă de nonclienţi.

Din totalul reclamaţiilor ce vizau băncile şi instituţiile financiare nebancare înregistrate în perioada 2012-31 august 2013, aproximativ 40% dintre acestea s-au dovedit întemeiate în urma cercetării documentelor şi la operatorul economic controlat, precizează ANPC. De asemenea, instituţia susţine că reclamaţiile pentru domeniul bancar sunt mai puţine în 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi că există o uşoară creştere pentru reclamaţii IFN-uri în 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, fără a oferi însă alte date.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb