ÎN A DOUA JUMĂTATE A ACESTUI AN UniCredit Ţiriac va lansa obligaţiuni corporative în lei sau valută

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 martie 2013

Răsvan Radu

Răsvan Radu

UniCredit Ţiriac va lansa în a doua parte a anului primele obligaţiuni corporative, cel mai probabil în cadrul unui program Medium Term Note (MTN), care să ofere flexibilitate pentru emisiuni atât în valută, cât şi în lei, a anunţat luni conducerea băncii.

Preşedinte executiv al UniCredit Ţiriac, Răsvan Radu, afirmă că emisiunea din acest an nu va depăşi echivalentul unui miliard de euro şi se va derula, cel mai probabil, în cadrul unui program MTN, anunţă Mediafax.

Radu a fost de acord că în prezent pare mai atractivă o emisiune în valută.

El a arătat că banca a fost interesată de lansarea unor emisiuni covered bonds (obligaţiuni cu suport credite ipotecare sau finanţări către autorităţi publice), dar legislaţia nu a fost încă îmbunătăţită pentru astfel de operaţiuni.

La rândul său, vicepreşedintele executiv al băncii, Stanislav Georgiev, a arătat că maturitatea titlurilor va fi probabil sub scadenţa obişnuită a unor emisiuni de tip MTN, adică sub 7-10 ani.

UniCredit şi-a îmbunătăţit semnificativ raportul credite/depozite anul trecut, de la 137% la 125%, ceea ce a avut impact însă asupra veniturilor nete din dobânzi, care au scăzut în 2012.

UniCredit Ţiriac Bank a obţinut anul trecut un profit net consolidat de 177,4 milioane lei (40 milioane euro) în 2012, potrivit standardelor de raportare financiară internaţionale (IFRS), în creştere cu 11,3% faţă de 2011, datorită creşterii veniturilor şi diminuării provizioanelor.

Profitul net individual obţinut de bancă (excluzând contribuţia UniCredit Consumer Financing) este de 173,1 milioane lei, în creştere cu 11,5% faţă de anul precedent. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) s-a plasat la 6,8%, iar rentabilitatea activelor (ROA) la 0,7%.

Rata solvabilităţii a fost de 13,5% potrivit IFRS (calculată excluzând profitul înregistrat în 2012).

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb