ÎN ACEASTĂ TOAMNĂ Principalele bănci din Grecia vor prezenta UE planurile de restructurare pe cinci ani

F.A.
Internaţional / 6 august 2013

Cele patru bănci de importanţă sistemică din Grecia vor prezenta, în această toamnă, Uniunii Europene planurile de restructurare pe cinci ani, care să le asigure supravieţuirea, informează ekathimerini.com.

Planurile vor trebui aprobate iniţial de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), care în prezent este cel mai mare acţionar al National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank.

În raportul anual al HFSF, publicat vineri, se arată că: "accelerarea reprivatizării Eurobank şi integrarea diviziilor restructurate ale Postal Savings Bank (TT) şi Proton Bank în grupul Eurobank a întărit poziţia strategică a instituţiei în sistemul bancar elen şi atractivitatea sa în faţa investitorilor".

Compania BlackRock a început un audit al creditelor neperformante, care ar putea ajunge la 30% din totalul împrumuturilor. Rezultatele vor fi incluse în planurile ce vor fi prezentate de bănci UE.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb