Restanţele la creditele acordate de bănci au crescut, în aprilie faţă de martie 2014, cu 108 milioane lei şi au ajuns la 32,674 miliarde echivalent lei, potrivit datelor Centralei Riscului de Credit din cadrul BNR.
Astfel, restanţele la creditele de peste 20.000 de lei, pe care le centralizează Centrala Riscului de Credit, reprezentau în aprilie 12,74% din totalul creditelor acordate, faţă de 12,72% în martie 2014.
Din suma totală a restanţelor, 31,035 miliarde de lei sunt credite neplătite de peste 90 de zile. Aceste sume sunt în urcare de la 30,782 miliarde lei în martie 2014.
În cazul persoanelor fizice, restanţele la bănci au scăzut uşor în aprilie 2014 faţă de luna anterioară, cu două milioane de lei, până la 6,809 miliarde de lei.
Pe ultimele 12 luni, sumele restante înregistrate de populaţie au fost, însă, în creştere cu 621 milioane de lei, de la 6,188 miliarde de lei în mai 2013, la 6,809 miliarde de lei în aprilie anul acesta.