ÎN CIUDA CAMPANIEI AMPLE DE REBRANDING Telekom România a luat-o la vale

P.B.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 14 mai 2015

Telekom România a luat-o la vale

Veniturile, profitul şi numărul abonaţilor, în scădere, în primele trei luni

Managementul local anunţă "o performanţă financiară stabilă"

Scăderea rezultatelor nu este o veste bună pentru statul român, care vrea să-şi vândă participaţia

Campania amplă de rebranding din toamna anului trecut, prin care Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor activa sub brandul "Telekom", a primit, ieri, o "lovitură de imagine", după ce acţionarul Deutsche Telekom a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru din 2015.

Mai mulţi indicatori financiari - veniturile, profitul şi numărul de abonaţi ai Telekom România - au înregistrat scăderi pe linie.

Astfel, veniturile Telekom în ţara noastră au scăzut cu 7,7% în primul trimestru, de la 261 de milioane de euro în 2014 la 241 milioane euro în acest an, declinul fiind înregistrat în mare parte din cauza reducerii tarifelor de încheiere a apelurilor, în trimestrul doi din 2014, potrivit datelor publicate de Deutsche Telekom.

În plus, profitul EBITDA (înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierilor şi amortizărilor) a scăzut cu 16,7%, de la 66 de milioane de euro în intervalul similar din 2014 la 55 de milioane de euro, evoluţie negativă determinată de declinul veniturilor.

Totodată, numărul de abonaţi ai Telekom România pentru telefonie mobilă a scăzut de la 6,047 milioane la 6,008 milioane în intervalul analizat. În cazul telefoniei fixe, numărul abonaţilor a coborât şi mai mult, de la 2,239 milioane la 2,189 milioane, iar pentru serviciile de broadband, numărul abonaţilor era, la 31 martie 2015, de 1,192 milioane, faţă de 1,199 milioane în urmă cu un an.

În ciuda rezultatelor negative, reprezentanţii companiei au transmis un comunicat de presă potrivit căruia Telekom România a înregistrat o "performanţă financiară stabilă" în primul trimestru al anului 2015". Aceştia au menţionat creşterea cu 3,2% a numărului de clienţi TV până la 1,414 milioane şi venituri din serviciile de televiziune cu 9,1% mai mari de la un an la altul.

Comunicatul mai arată: "Rezultatele financiare raportate de către Telekom Romania Communications pentru T1 2015 demonstrează stabilitate, cu creşteri pe segmente-cheie, precum ofertele integrate şi serviciile TV".

Scăderea rezultatelor Telekom România nu este o veste bună pentru statul nostru care mai deţine 45,99% din acţiuni şi care intenţionează să-şi valorifice pachetul prin listare sau vânzare directă.

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Cotovelea, estima valoarea pachetului de acţiuni între 300 şi 600 de milioane de euro, însa orice scădere a performanţelor îi face pe investitori să îşi diminueze ofertele.

Acţionarii Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) sunt grupul elen OTE, cu 54,01% din acţiuni şi Ministerul pentru Societatea Informaţională, cu 45,99% din capitalul social. Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote) are ca acţionari Cosmote Group, parte a OTE Group - 70% şi Romtelecom - 30%.

În luna februarie a acestui an, Sorin Grindeanu, ministru pentru Societatea Informaţională, declara că nu este de acord cu strategia actuală a managementului Telekom România, prin care sunt vândute active ale companiei pentru îmbunătăţirea anumitor indicatori. Sorin Grindeanu spunea la acea vreme, citat de Agerpres: "Statul român, în principiu, poate să-şi exercite dreptul de preempţiune din punct de vedere legal nu doar în ceea ce priveşte Palatul Telefoanelor, ci pe orice imobil care face parte din patrimoniul naţional (...) Dacă statul român sau Guvernul îşi declină acest drept, se poate merge către autorităţile locale, în cazul de care aminteaţi dvs. (vânzarea Palatului Telefoanelor - n. r.), Primăria Municipiului Bucureşti (...) Îmi doresc (...) ca toate aceste venituri care s-ar câştiga din valorificarea unor proprietăţi imobiliare să rămână în România, să poată fi utilizate pentru creşterea competitivităţii acestei companii (Telekom România - n. r.), unde statul român deţine 46%, şi pentru crearea de noi locuri de muncă. Am solicitat reprezentanţilor noştri din Consiliul de Administraţie să solicite companiei strategia pe care o are - sau, dacă nu o are, să o elaboreze- , astfel încât aceste condiţii, pe care vi le-am amintit mai devreme, să se îndeplinească. Altfel, doar valorificarea unor anumite proprietăţi imobiliare şi îmbunătăţirea anumitor indici ai acestei companii din vânzarea acestora, pe mine nu mă satisface şi nici nu vom fi de acord (...)".

Recent, Sorin Grindeanu a mai spus că preferă listarea pachetului pe care statul îl mai deţine la Telekom Romania (45,99%), în detrimentul vânzării directe către Deutsche Telekom. Domnia sa a spus că va avea o întâlnire cu reprezentanţii Telekom, OTE şi cu consultanţii MSI, însă, până acum, nu a fost luată o decizie pe acest subiect.

În luna martie, premierul Victor Ponta a menţionat, în cadrul unei întâlniri cu marii investitori de la New York, că listarea pachetului de acţiuni pe care statul român îl mai deţine la Romtelecom (actuală Telekom România) va avea loc într-un termen de 12-18 luni.

În luna septembrie a anului trecut, Telekom Romania Communications, divizia care acoperă operaţiunile fixe, şi Telekom Romania Mobile Communications, divizia mobilă, au devenit noile denumiri ale operatorilor Romtelecom şi Cosmote România, schimbarea fiind parte a procesului de adoptare a brandului "Telekom" al grupului german Deutsche Telekom.

Sorin Grindeanu, ministru pentru Societatea Informaţională: "Doar valorificarea unor anumite proprietăţi imobiliare şi îmbunătăţirea anumitor indici ai Telekom România pe mine nu mă satisfac şi nici nu vom fi de acord".

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Nu mai folosesc nici un produs Romtelecom/Telekom sau orice urmas, rebranduire, divizare sau absorbtie de mult timp si astept cu interes sa se duca in cap si sa isi reamprospateze toata zestrea de salariati dupa cum spunea Becali. Abuzurile facute de Romtelecom, comportamentul de tapari abuzivi nu se uita prea usor. Am desfiintat cu oarecare greutate dar si cu placerea aferenta TOATE abonamentele pe care le aveam atat acasa cat si la firma si refuz sa am orice contact cu Romtelecom sau urmasi ai acestora ca urmare unei pacaleli pe care o angajata i-a tras-o soacrei mele. Soacra mea, un pic surda a fost contactata de o angajata Romtelecom care i-a vandut un abonament scump mizand pe faptul ca baba raspundea cu DA la orice intrebare pe care nu o auzea bine. Impins de nevasta, in incercarea de a anula contractul babei, m-am izbit de niste mizerabili care mai repede trebuie dati afara pentru a incerca o cariera in domeniul jocurilor de noroc (alba neagra pe malul Tamisei) decat sa ramana sa activeze in domeniul serviciilor. Indiferent cat ai investi in publicitate, nu poti sa pacalesti lumea doar cu campanii publicitare false si cu rebranduiri atata timp cat in orice contact uman te porti mizerabil. Ma tem ca zestrea negativa acumulata de Romtelecom se va dovedi fatidica indiferent de masurile incercate dar nu vad sa incerce altceva in afara inchirierii unor sedii.

    1. Adevărat graiesti...

      Dar datoriile? Cum stau cu ele? Ca avea peste 1 miliard de euro datorii..

      ramai ba la digi, nema dobanda, nema servicius,tuten guten.

    Daca 'valorificarea unor anumite proprietăţi imobiliare' nu-l satisface pe ministru, de ce vrea listarea la bursa? Listarea la bursa in vederea vanzarii de actiuni este la fel ca vanzarea de active. In primul caz statul cedeaza o proprietate in al doilea caz firma cedeaza o proprietate.

    pana cand nu or lista romtelecomul la bursa, fie ca vinde statul, fie ca face majorare de capital, nu vreau sa aud de romtelecom in calitate de client.

    nu au facut nimic altceva decat sa mosteneasca situatia calduta de cvasi-monopol. 

    1. Cum naiba sa listeze cand managementul din România spune ca performanța financiară e stabilă, iar rezultatele financiare sunt dezastruoase? Cât sa mai obțină statul din așa ceva?

      Au primit o stare de monopol si au pierdut cote de piata (de fapt pierd in continuare). Cand vor pierde suficient de mult ca sa priveasca afacerea ca un greenfield, vor aloca suficienti bani pentru promovare si pentru dezvoltare, vor incerca sa arate mai multa amabilitate si vor dezvolta o afacere noua. Rebrandingul facut arata ca si-au dat seama ca notorietatea lor este negativa, ramane ca pe langa schimbarea numelui sa schimbe si naravurile care au adus notorietatea negativa. Pe mine m-au pierdut cu grosolania caracteristica intr-o perioada in care toti ceilalti operatori sunt amabili si politicosi.

    io am tot ce se poate de la Telekom si's forte multumit. netul merge super, mobilul beton smart, tv ultrahd, fixul e la fix. Salutari din Berlin.

    Cum am luat-o in freza dela Telekom, desi neavand contract m-au introdus in central incidentelor de plati SI dupa aceea au trimis inkasso sa is banii. Am fost la tribunal ne-am procesat si domnul Höttges a spus ca nu mai este nimic de Plata desi judecatorul a spus sa platesc pentru ca exista facturi, desi nu exista contract.. Un fel de NEA Treichl prietenul Hôttges:)

    de doua luni avem telefonul deranjat.dupa trei saptamani de la anunt au venit doi insi, au constatat defectul si au plecat.si de atunci nu au mai dat nici un semn. concluzia o trageti dumneavoastra.

    1. concluzia e ca vodafone e cea mai proasta retea, cu zertificat plus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb