ÎN IULIE, Indicele FAO la preţurile produselor alimentare a scăzut uşor

Andrei Stan
Internaţional / 4 august 2016

Scăderea generală, după cinci luni de creştere, reflectă o diminuare a preţurilor pentru cereale şi uleiuri vegetale

Preţurile internaţionale pentru principalele produse alimentare au înregistrat un declin modest în luna iulie, după cinci luni consecutive de creştere, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), trimis redacţiei.

Indicele FAO al preţurilor la alimente a fost, în medie, de 161,9 puncte în iulie 2016, alunecând cu 0,8% (1,3 puncte) sub nivelul lunii iunie şi cu 1,4% sub nivelul lunii iulie 2015.

Declinul general al indicelui a fost în mare parte cauzat de scăderile cotaţiilor internaţionale la cereale şi uleiuri vegetale, care au decalat preturile mai stabile ale lactatelor, cărnii şi zahărului, precizează sursa citată. Indicele preţurilor alimentelor elaborat de FAO este un indice bazat pe volumul de tranzacţii şi urmăreşte preţurile internaţionale pentru principalele grupe de alimente comercializate.

Indicele FAO la preţul cerealelor a scăzut cu 5,6% faţă de luna iunie, condus de o scădere bruscă a preţurilor la porumb, datorită condiţiilor meteorologice favorabile în regiunile-cheie de creştere din Statele Unite care este cel mai mare producător şi exportator de porumb din lume. Şi preţurile la grâu au scăzut în luna iulie, scădere determinată în principal de stocurile mari la nivel global şi de perspectivele de export consistente din disponibilul regiunii Mării Negre. În schimb, preţurile la orez s-au consolidat oarecum, deoarece disponibilităţile în scădere au cauzat o creştere susţinută a preţurilor la tipurile de orez Basmati şi bob lung, se mai arată în comunicat.

În scădere pentru a treia lună consecutiv, indicele FAO la preţul uleiului vegetal a scăzut cu 2,8% faţă de nivelul din iunie. Scăderea a fost determinată în principal de uleiul de palmier, al cărui preţ a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele cinci luni, reflectând o recuperare sezonieră a producţiei în Asia de Sud-Est, combinată cu cererea atenuată de import la nivel mondial. Preţurile internaţionale la soia, floarea soarelui şi uleiul de rapiţă au scăzut, de asemenea, pe fondul unor perspective de aprovizionare mai bune decat cele anticipate mai devreme.

Indicele FAO la preţul lactatelor a crescut cu 3,2% faţă de luna precedentă, preţul untului înregistrând cea mai vizibilă creştere din grup. Cu toate acestea, preţurile rămân la un nivel foarte scăzut în comparaţie cu ultimii ani, precizează organizaţia.

Indicele FAO la preţul la carne a crescut cu 1,3%, faţă de valoarea sa revizuită în iunie. "Cotaţiile pentru toate produsele din carne au rămas ferme, susţinute de o cantitate mai mică de porci destinaţi sacrificării în UE şi a producţiei reduse de carne de ovine şi de vită în Oceania. Cererea internaţională de carne rămâne puternică, susţinută de o redresare în achiziţiile realizate de către China şi importurile consistente de către mai multe ţări din Asia", se mai arată în comunicat.

Indicele FAO la preţul la zahăr a crescut cu 2,2% în această lună. Preţurile internaţionale la zahăr au fost în mare măsură influenţate de mişcările în moneda braziliană, care s-a întărit faţă de dolarul SUA în luna iulie.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb