ÎN LUNA MAI, Rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la cel mai scăzut nivel din acest an

S.B.
Internaţional / 1 iulie 2017

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la cel mai scăzut nivel din acest an

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,3% în iunie, de la 1,4% în mai şi de la 1,9% în aprilie, arată o estimare preliminară publicată ieri de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmit Reuters şi AP.

Conform acestor estimări, inflaţia în zona euro este la cel mai redus nivel din acest an şi se îndepărtează de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), care vrea să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

De asemenea, cifra furnizată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o creştere anuală a preţurilor de 1,2% în zona euro, scrie Agerpres.

Potrivit Eurostat, în iunie cele mai importante majorări de preţuri s-au înregistrat la energie (cu o creştere anuală de 1,9%, după un avans de 4,5% în mai), urmate de preţurile la servicii (1,6%, comparativ cu 1,3% în mai), preţurile la alimente, alcool şi ţigări (1,4%, comparativ cu 1,5% în mai).

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile precum energia şi alimentele, a accelerat la 1,1% în iunie, faţă de 0,9% în mai.

Luna aceasta, Banca Centrală Europeană (BCE) a revizuit în scădere estimările privind inflaţia pentru a reflecta declinul preţului ţiţeiului. Rata inflaţiei se va situa la 1,5% în 2017 şi la 1,3% în 2018, comparativ cu prognoza din martie, de 1,7% şi, respectiv, 1,6%, dar sub ţinta BCE de sub 2%.

Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară şi programul de achiziţii de active, susţinând că inflaţia de bază nu dă semne convingătoare de redresare. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a apreciat că există semne care arată o creştere a preţurilor în zona euro, dar acestea nu sunt suficiente pentru ca BCE să îşi modifice politica monetară. "Nu avem suficiente dovezi care să ne modifice evaluarea privind perspectiva de inflaţie şi nici nu avem suficientă încredere că inflaţia se va îndrepta spre ţinta noastră într-o manieră durabilă şi sustenabilă", a spus Draghi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb