ÎN PERIOADA 1 IANUARIE - 5 DECEMBRIE MFE: România a încasat peste 2,78 miliarde de euro de la CE

F.A.
Fonduri Europene / 10 decembrie 2013

Comisia Europeană (CE) a rambursat ţării noastre, în perioada 1 ianuarie - 5 decembrie 2013, peste 2,78 miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Suma totală rambursată României din fondurile structurale şi de coeziune a ajuns astfel la aproximativ 5 miliarde de euro la data de 5 decembrie. Rata rambursărilor fondurilor structurale şi de coeziune era de aproximativ 26% la data menţionată.

Totodată, în perioada 1 ianuarie - 5 decembrie 2013, România a transmis Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursarea a peste 2,3 miliarde de euro, suma totală solicitată pentru a fi returnată ţării noastre ajungând astfel la peste 5,2 miliarde de euro la data de 5 decembrie, potrivit MFE. În consecinţă, rata de absorbţie curentă era peste 27% la data menţionată.

Astăzi, are loc, la Bucureşti, întâlnirea anuală a serviciilor Comisiei Europene cu Autorităţile de Management ale Programelor Operaţionale. La această reuniune participă reprezentanţi ai Direcţiei Generale Politică Regională şi Urbană, ai Direcţiei Generale Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, ai Ministerului Fondurilor Europene şi ai Autorităţilor de Management ale celor şapte programe operaţionale prin care România atrage fondurile structurale şi de coeziune în actuala perioadă de programare. Delegaţia României este condusă de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

"Întâlnirea anuală cu serviciile Comisiei Europene este un bun prilej pentru a trece în revistă stadiul implementării programelor operaţionale. În perioada 1 ianuarie - 5 decembrie 2013, România a încasat peste 2,78 miliarde de euro de la Comisia Europeană, o sumă mai mare decât toată suma în întreaga perioadă 2007-2012. În acest an, România a înregistrat recorduri în domeniul absorbţiei fondurilor europene, datorită deblocării tuturor programelor operaţionale şi celorlalte măsuri implementate", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb