ÎN PERIOADA IANUARIE-AUGUST 2015 Investiţiile străine în ţara noastră - aproape 2,3 miliarde euro

E.O.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 15 octombrie 2015

Investiţiile străine în ţara noastră - aproape 2,3 miliarde euro

Investiţiile directe ale nerezidenţilor înregistrate în ţara noastră în perioada ianuarie-august 2015 au însumat aproape 2,3 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 1,45 miliarde euro, iar creditele intragrup - 846 milioane euro (valoarea netă), potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Acestea mai arată că, în intervalul analizat, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 585 milioane euro, comparativ cu peste 1 miliard de euro - valoarea din aceeaşi perioadă a lui 2014, pe fondul majorării excedentelor balanţei veniturilor secundare (cu 551 milioane euro) şi balanţei serviciilor (cu 465 milioane euro) şi în contextul reducerii deficitului veniturilor primare (cu 372 milioane euro).

Conform BNR, datoria externă pe termen lung se cifra la aproximativ 70 miliarde de euro, la 31 august 2015 (78,1% din totalul datoriei externe), în scădere cu 7,5% faţă de 31 decembrie 2014.

Datoria externă pe termen scurt înregistra, la 31 august 2015, un nivel de aproape 19,65 miliarde euro (21,9% din întreaga datorie externă), în creştere cu 3,9% comparativ cu valoarea de la finalul anului trecut.

În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 4,97 miliarde euro. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 37,4%, în perioada ianuarie-august 2015, comparativ cu 38,6% în anul 2014.

Recent, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că o creştere a ponderii datoriei publice în PIB poate deveni periculoasă şi contraproductivă şi poate conduce la situaţii extrem de dificile.

Potrivit Raportului asupra Stabilităţii Financiare întocmit de BNR, în prezent, datoria publică a României este sustenabilă. Potrivit metodologiei naţionale, datoria publică brută se situa, la finele lunii martie, la 40,5% din PIB, iar datoria netă - la 33,8%, arată lucrarea, care tratează pe larg şi în premieră acest subiect.

Sustenabilitatea datoriei publice din perspectiva macrostabilităţii este o componentă esenţială a creşterii economice de durată, astfel că trebuie dezbătut asupra traiectoriei datoriei publice în următorii ani, ca să nu ajungem în situaţia Greciei, potrivit guvernatorului BNR, care a menţionat că Banca Centrală a decis să lanseze în dezbatere problema traiectoriei datoriei publice în următorii ani.

Conform oficialului BNR, sustenabilitatea datoriei publice este esenţială şi îndeplineşte obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ne pricepem sa facem datorii,sa distrugem si sa furam,fara sa fie vinovati.Nu ma refer la BNR.Sunt in general de la varfurile partidelor politice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb