În plină isterie fotbalistică, BRAT ne anunţă că ne-a scăzut interesul

D.N.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 19 iunie 2014

În plină isterie fotbalistică, BRAT ne anunţă că ne-a scăzut interesul

Interesul românilor pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal este în scădere, iar procentul celor interesaţi să urmărească acest sport la televizor a scăzut de la 47,7%, în 2006, la 37,8%, în 2013, informează Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

Informaţia, picată în plină isterie fotbalistică legată de desfăşurarea Campionatului Mondial, intrigă. Cu siguranţă că dacă acest studiu ar fi venit la începutul acestui an, poate ar fi fost recepţionat cu totul altfel, dar să dai aceste informaţii exact în momentul când specialiştii anunţă că asistăm la competiţia sportivă care va înregistra cele mai mari audienţe din istorie, iar TVR-ul se mândreşte cu rating-uri de patru ori mai mari decât în mod obişnuit, "produse" de Mondialul din Brazilia, nu este o mişcare tocmai abilă. Să revenim la informaţiile prezentate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) într-un comunicat în care sunt prezentate cele mai recente cifre şi tendinţe despre comportamentul şi interesul românilor faţă de ştirile din fotbal şi faţă de meciurile difuzate la televizor. Astfel, 46% dintre persoanele din mediul urban citesc în mod constant ştiri despre fotbalul românesc în ziare şi reviste, iar 43% aleg să fie la curent cu informaţiile din fotbalul internaţional, arată datele celui mai recent Studiu Naţional de Audienţă. Tendinţele acoperă perioada 2006-2013, iar universul studiului este reprezentat de populaţia din mediul urban din România cu vârsta cuprinsă între 14 şi 64 de ani. Marja de eroare este de +/-0,8%. În ceea ce priveşte vizionarea meciurilor de fotbal, 20% dintre români aleg să urmărească în special meciuri de fotbal la televizor, iar 11% dintre acestea sunt femei. În acelaşi timp, 58,2% dintre români declară că urmăresc în general meciurile de fotbal de la televizor. De asemenea, 32,3% dintre români afirmă că ascultă la radio emisiuni sportive, procentul celor care le preferă altui tip de conţinut fiind de 8,6%. Studiul mai arată că 18,3% dintre bărbaţi şi 1,7% dintre femei urmăresc în mod deosebit în ziare şi reviste subiecte legate de fotbalul internaţional. În ceea ce priveşte interesul faţă de fotbalul românesc, 24,3% dintre bărbaţi şi 1,5% dintre femei urmăresc în mod special acest subiect. Procentul cel mai ridicat al celor care urmăresc în mod special informaţii despre fotbalul românesc, 14,9%, corespunde celor cu venituri personale de peste 2.000 de lei. De asemenea, cel mai mare interes faţă de fotbalul românesc îl au bucureştenii - 16,1% aleg informaţiile despre fotbal în locul unui alt tip de conţinut - urmează cei din Muntenia (15,1%) şi bănăţenii (12,7%).Totuşi, studiul SNA (FOCUS) arată că tendinţa în ceea ce priveşte interesul pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal înregistrează o scădere. Doar 12,6% dintre românii din localităţile cu peste 50.000 de locuitori au plătit anul trecut pentru a vedea un meci, faţă de 18,6% în anul 2006. Procentul celor interesaţi să urmărească fotbal la televizor a scăzut de la 47,7% în 2006 la 37,8% în 2013. De asemenea, procentul românilor care obişnuiesc să citească informaţii despre fotbal în ziare şi în reviste este de 20,4% în prezent, faţă de 33,5% în anul 2006.

Cifrele sunt bune, dar de foarte multe ori nu spun totul despre anumite fenomene. Principala problemă vizavi de accesul publicului larg la meciurile de fotbal şi automat legată şi de interesul acestuia faţă de fenomen o reprezintă transmiterea meciurilor din Liga 1 în direct la TV. Începând cu anul 2008 până la finalul ultimei ediţii de campionat, partidele din Liga 1 au putut fi urmărite doar de abonaţii reţelei de cablu RCS-RDS, astfel că o parte consistentă din public nu a mai avut acces la aceste meciuri. În schimb, atunci când au fost transmise la televiziuni cu acoperire naţională partidele interţări sau intercluburi au avut audienţe foarte bune. Pe de altă parte trebuie precizat că faţă de 2006 numărul ziarelor tipărite a scăzut dramatic, presa sportivă ajungând să aibă un singur titlu, Gazeta Sporturilor, în condiţiile în care în 2006 - 2007 existau pe piaţă trei cotidiene sportive (Gazeta Sporturilor, Pro Sport şi Sport Total). O altă problemă, independentă de interesul publicului, dar care l-a afectat, este legată de dispariţia de pe prima scenă fotbalistică a unor echipe de tradiţie, precum U Craiova, Poli Timişoara, FC Argeş, Farul Constanţa şi mai recent Rapid Bucureşti.

Ca să fii interesat de ceva, este foarte important să ai acces la acel ceva. Interesul publicului faţă de sportul rege, o demonstrează chiar acest mondial, nu a scăzut, în schimb accesul la meciurile transmise la TV a devenit tot mai dificil.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ceausescu a imitat tarile occidentale si a folosit statistica pentru a-si motiva deciziile. Dar deciziile lui economice au fost bune, pana la un punct. Dupa care, statistica a fost folosita de oamenii din jurul lui, pentru a-l minti si a nu-l enerva, pentru a trage foloase personale din asta. Ulterior, statistica a fost folosita pentru a-l compromite pe Ceausescu in fata tuturor romanilor si strainilor. Statistica l-a determinat pe Ceausescu sa nu inteleaga ce se intampla in Romania cea de zi cu zi. Statistica l-a omorat pe Ceausescu. Apoi, statistica a fost folosita de servicii, ca si mai intainte, pentru a ne manipula permanent si pentru a-si atinge scopul major de auto-protectie. Statistica este o modalitate foarte eficienta de a manipula masele populare. Statistica este folosita in ziua de azi in mod general, pentru a genera optimism sau pesimism. De ce? Pentru ca statistica poate fi manipulata, poate fi schimbata dupa bunul plac al celor care o calculeaza. Matematica este stapana pe statistica: 0 poate fi -1+1, sau -10+10. Poti arata -10 cand vrei si +10 cand vrei. Intre timp, poti determina masele populare sa reactioneze cum doresti. De ce? Deoarece statistica nu ia in calcul timpul si alte aspecte umane. Este folosita in mod manipulativ si de multe ori cade nevinovat in plasa unei minciuni gogonate. Problema nu este statistica, ci modul in care oamenii reactioneaza pe baza ei. Astfel, pentru ca reactia oamenilor sa fie imediata, jurnalismul apare si sustine acest lucru. Da, mass-media este cea de-a doua parghie de manipulare, care completeaza statistica in scopul ei manipulativ.

    In prezent, omul cel mai "apreciat" este dl.Vacaroiu, fost conducator al statisticii romanesti, om cu grade si functii mari in serviciile secrete. Statistica este folosita astazi pentru motivarea deciziilor coruptiei macro-economice, in special in Romania, dar si in lumea dezvoltata.

    In ce priveste fotbalul, ce poate fi mai manipulant decat jurnalismul acerb pro-fotbal si diversele statistici mai mult sau mai putin reale. Totusi, realitatea este ca romanii traiesc mai prost, au mai putin bani, in consecinta se uita mai putin la fotbal. In special la cel romanesc. Nu comparati fotbalul din campionatul mondial cu cel romanesc. Iar jurnalistii, mass-media, a servit falsitatea invers, aratandu-ne permanent fotbal la televizor, in timp ce alte sporturi au fost lasate la o parte, sporturi la care romanii exceleaza intr-adevar. Coruptia exista si in jurnalism, directa sau indirecta. Salariile mari ale tuturor, sumele mari vehiculate la nivelul tarifelor televizarii meciurilor, nu-si au deloc rostul. Romanii traind prost s-au inmultit. Nu-si mai permit sa cheltuiasca bani in baruri si restaurante, uitandu-se la meciurile de fotbal. S-au inmultit cei care traiesc greu in mediul rural. Batranii s-au inmultit, traiesc din ce in ce mai greu. Ce concluzie se putea trage in legatura cu fotbalul, logica? Ca i-a scazut popularitatea. Pai cum sa nu-i scada cand toti cei care se ocupa cu fotbalul sunt corupti si hoti si ne-educati? Batranii s-au sictirit si de ei, si de alintatii de jucatori, si de jurnalistii sportivi si de modul lor de a comenta meciurile. Sunt complicati, vor sa epateze, goi pe dinauntru, incearca sa ne arata permanent ce destepti sunt ei, calcand peste cele mai rezonabile modalitati de a respecta institutiile fotbalului. Din toata polologhia asta de vorbaraie fotbalistica, putin mai poti concluziona de la un jurnalist/comentator sportiv. Si nici nu mai exista decidentii care sa trieze, sa selecteze aceste "valori" de specialitate. De fapt, totul se desfasoara ca si in politica romaneasca. Dar atentie, fotbalul inca este una din cele mai mari platforme de spalat bani din lume. 

    1. Subscriu total la opinia de mai sus ; s-o spunem direct mafia caselor de pariuri face si desface aproape totul, cum e posibil SA MIMEZE fotbalul o nationala ca Spania, intr-o tara unde Real Madrid e campioana europeana incontestabila ?!!? Este cutremurator cum functioneaza omerta jucatori, antrenori, arbitri, de pilda un golanash al fotbalului portughezul Pepe ia cartonase rosii, aparent pierde enorm insa ipochimenul primeste cote parti de la mafie...Si cate si mai cate exemple in acest sens....

      Nu stiu ce sa zic... despre pariuri si legatura lor cu subiectul articolului. Stiu insa ca multe tari dezvoltate au acuzat si dat afara multe case de pariuri, descoperind intelegeri cu jucatorii. Si in Italia, si in Germania, si in Franta, au fost cazuri de genul acesta. In Spania, pt.care fotbalul este asa de important, ma indoiesc ca ar exista o asemenea manipulare individuala, acceptandu-se in schimb un joc pasiv care sa dea afara echipa din Camp.Mondial. Cred totusi ca sportivii sunt inca sportivi (cu exceptia teatrului jucat pe teren, atunci cand nu sunt faultati in realitate). Si sunt convins ca singurii oameni naturali, care nu mint si inseala, sunt sportivii si artistii. La ei, rezultatul a ce fac se vede imediat, nu poate fi usor manipulat, decat atunci cand sunt ei falsi. Dar falsitatea se condamna multiplu, atat legislativ cat si moral, de catre spectatori si fani. Nu cred ca mai exista vreun sportiv mare care sa se joace cu asa ceva, cu atat mai mult vreun antrenor sau chiar sponsor de echipa. Faci bani daca esti bun, in sport, ca si in arta. Mai repede sau mai tarziu, depinde de alte lucruri. In cazul Spaniei, se dovedeste doar ca echipele lumii s-au mobilizat, ca antrenorii echipelor "out-sider" isi fac treaba cu talent si seriozitate, si ca atunci cand favoritii clacheaza sau isi permit pasivitate, pierderile sunt clare si sigure. Cazul Spaniei este evident. Si n-o sa fie doar cazul Spaniei. La tenis am observat acelasi lucru la Roland-Garros. Au fost favoriti care au iesit din fazele timpurii ale turneului pentru ca nu au fost bine pregatiti sau au tratat turneul cu neglijenta. Sau au fost poate prea obositi.

      Dar sa nu confundam asemenea situatii cu folosirea sporturilor si artei pentru obtinerea de interese materiale sau morale de catre cei care traiesc din asta. Adica de statisticieni, jurnalisti, analisti, firmele de publicitate, etc. Ei folosesc statistica in mod manipulativ, dar este o problema accesorie sportului ca atare. Clar este ca fotbalul in Romania s-a "manelizat", a devenit neserios, este supra-evaluat. Iar noi ca populatie suntem oarecum "santajati" de cei care ne ofera fotbalul, pentru ca traim din ce in ce mai greu, n-avem idee de viitor, ne pierdem din ce in ce mai mult placerile pe care le avem, ramanand cu golanii nostri de fotbalisti, cu antrenorii nostri de "succes", cu bogatia lor si a ne-educatilor finantatori ai echipelor, care usor-usor au reusit sa transforme acest sport in familia lor de golani hotomani si valutisti, atragand si valorile fotbalistice, manjind usor-usor pe toata lumea cu promisiunea spalarii banilor prin vanzarea de talente sportive. De aceea nu mai avem scoli de fotbal, de aceea nu mai avem profesori seriosi care sa fie si responsabili privind copii pe care-i educa. 

      tiki -taka spaniol astazi a ajuns pi-pi ca-ca.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb