ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ACESTUI AN JLL: "Cererea de birouri şi spaţii industriale a depăşit-o pe cea din întreg anul trecut"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 8 noiembrie 2016

Activitatea de închiriere pe piaţa de birouri, cea industrială şi de logistică a consemnat creşteri semnificative faţă de anul trecut, iar ceea ce este de remarcat este ponderea ridicată a cererii noi în totalul suprafeţei tranzacţionate, evidenţiază specialiştii din cadrul companiei de consultanţă JLL.

Aceştia arată că, pe piaţa de birouri, suprafaţa închiriată în primele nouă luni din 2016 a depăşit nivelul consemnat în întreg anul trecut, peste 45% din volumul tranzacţionat fiind cerere nouă.

Andrei Drosu, research consultant JLL Romania a remarcat: "Companiile au închiriat, în primele nouă luni ale anului, spaţii de birouri în Bucureşti pentru cel puţin 11.000 de noi locuri de muncă, în condiţiile în care aproape 110.000 de metri pătraţi din cererea totală reprezintă contracte noi. Astfel, cererea nouă cumulează aproape 45% din suprafaţa de birouri tranzacţionată în intervalul analizat, care a totalizat 250.000 de metri pătraţi. Restul tranzacţiilor reprezintă renegocieri, reînnoiri de contracte şi relocări".

Cererea din Bucureşti a fost generată în continuare de firmele din domeniul IT şi BPO/SSC, care au realizat peste o treime din volumul total al tranzacţiilor de închiriere, acestea fiind urmate de companii din domeniul bancar, de servicii financiare şi de companiile de servicii profesionale.

Zona de Centru-Vest a atras puţin peste un sfert din cerere, în timp ce zonele Floreasca - Barbu Văcărescu şi Dimitrie Pompeiu au atras împreună circa o treime din tranzacţii, iar cea de Nord şi Centru Nord - aproximativ 15%.

Dezvoltatorii au finalizat, în perioada ianuarie-septembrie, proiecte totalizând 221.000 de metri pătraţi, stocul ajungând la 2,5 milioane de metri pătraţi.

Specialiştii explică, într-un comunicat: "În condiţiile în care oferta nouă a fost parţial preînchiriată, iar cererea a depăşit suprafaţa de birouri livrată pe piaţă, rata de neocupare a scăzut la 12,9%, cu 20 de puncte procentuale sub nivelul din trimestrul trei din 2015".

Este de aşteptat ca rata de neocupare să crească până la sfârşitul anului şi în prima parte a anului 2017 din cauza nivelului ridicat de proiecte dezvoltate speculativ planificate, conform surselor citate. Până la sfârşitul anului, dezvoltatorii au anunţat că vor finaliza alţi 77.500 de metri pătraţi.

Cerere record în piaţa industrială

Pe piaţa industrială şi logistică cererea din primele nouă luni a atins deja nivelul consemnat în întreg anul trecut, respectiv aproape 310.000 de metri pătraţi, din care peste 60% este cerere nouă (200.000 metri pătraţi). Renegocierile şi reînnoirile de contracte au cumulat 110.000 de metri pătraţi de spaţii industriale şi logistice.

Circa 65% din cererea totală a vizat Bucureştiul, în condiţiile în care firmele de retail şi de logistică au fost cele mai active în acest an. Alte tranzacţii au fost semnate în Timişoara (15% din cerere) şi în oraşe precum Brăila, Deva, Cluj-Napoca sau Reşiţa.

Andrei Drosu a declarat "Pentru acest an estimăm că suprafaţa închiriată de spaţii logistice şi industriale va depăşi 350.000 de metri pătraţi, o suprafaţă record - cea mai mare înregistrată vreodată în România, într-un an. Cererea susţinută din ultimii ani, peste 1,7 milioane de metri pătraţi închiriaţi în ultimii cinci ani şi jumătate, încurajea-ză dezvoltatorii să continue investiţiile. Aproape 275.000 de metri pătraţi de spaţii industriale şi logistice au fost livrate în primele nouă luni ale anului 2016, din care 58%, respectiv 159.000 de metri pătraţi, în Bucureşti".

Cea mai recentă ofertă, livrată în trimestrul al treilea din acest an, include, pe lângă altele, 43.000 de metri pătraţi dezvoltaţi speculativ ca extensie a P3 Logistics Park în Bucureşti, 25.000 de metri pătraţi dezvoltaţi de CTP la Cluj pentru Profi şi inaugurarea a 15.000 de metri pătraţi, extensia Industrial Park Braşov.

Stocul, la finele lunii septembrie, era de 2,5 milioane de metri pătraţi, din care 1,1 milioane de metri pătraţi în Bucureşti.

Alţi 71.000 de metri pătraţi de spaţii industriale sunt anunţaţi că vor fi livraţi în acest an, aceştia reprezentând atât proiecte noi, cât şi extensii ale celor existente. Rata de neocupare este de circa 5% în Bucureşti şi de sub 10% în afara Capitalei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb