Grupul Hornbach îşi menţine în primele nouă luni ale anului 2017-2018 tendinţa de creştere sustenabilă, înregistrând în perioada 1 martie-30 noiembrie 2017 o creştere a cifrei de afaceri de 5,1%, la 3.317,6 milioane de euro (comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent: 3.155,4 milioane de euro), potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
În comunicat se precizează: "Şi cifra netă de afaceri a celui mai mare subconcern operativ Hornbach Baumarkt AG a crescut în cel de-al III-lea trimestru 2017-2018 cu 4%, ajungând la 936,5 milioane de euro (comparativ cu 900,9 milioane de euro în anul precedent) şi în primele 9 luni ale 2017-2018 cu 4,9%, ajungând la 3.109,6 milioane de euro (comparativ cu 2.963,4 milioane de euro în anul precedent). Prin ajustare comparativă şi raportată la cursul de schimb, cifra de afaceri a crescut în al III-lea trimestru cu 2,7%, iar în primele 9 luni ale anului cu 3,6%".
Creşterea în sectorul de bricolaj vine pe fondul intensificării activităţilor comerciale din afara Germaniei. În timp ce în Germania cifra de afaceri a crescut în al II-lea trimestru cu 0,5%, iar în primele 9 luni ale anului cu 1,6%, creşterile în restul Europei au fost de 8,1%, respectiv 9,1 %.
Afacerile HORNBACH sunt în continuare susţinute de magazinele internaţionale de materiale de construcţii şi produse de grădinărit. O contribuţie semnificativă la creşterea cifrei de afaceri o au şi activităţile de comerţ online în care grupul anunţă investiţii tot mai mari.
Albrecht Hornbach, preşedintele consiliului de administraţie al Hornbach, a declarat: "Motorul de creştere al afacerilor noastre este reprezentat pe parcursul exerciţiului financiar curent de magazinele noastre internaţionale de materiale de construcţii şi produse de grădinărit. În celelalte state europene am înregistrat o creştere semnificativă a cifrei de afaceri, în timp de curba cifrei de afaceri a prezentat în Germania o rată mai redusă de creştere".
Acesta a adăugat: "În Germania şi în majoritatea celorlalte ţări în care avem magazine de materiale de construcţii pe suprafeţe extinse şi în care practicăm activităţi de E-Commerce am înregistrat pe parcursul intervalului de nouă luni 2017-2018 din nou o evoluţie mai favorabilă în comparaţie cu media branşei. Considerăm că acest aspect se datorează şi faptului că asociem în mod constant activitatea noastră staţionară cu magazinul online, ca niciun alt concurent" .
În cel de-al III-lea trimestru al anului 2017-2018, concernul a inaugurat un nou magazin de materiale de construcţii şi produse de grădinărit în Halle (Germania) şi a închis o reprezentanţă mai veche în Hanau (Germania). În plus, au fost racordate la reţeaua digitală alte două ţări, şi anume Slovacia şi Suedia.
Astfel, la data de 30 noiembrie 2017, grupul administra la nivelul întregului concern 156 de magazine staţionare de materiale de construcţii şi produse de grădinărit, dintre care 98 în Germania, precum şi magazine online în Germania şi alte şapte ţări europene.