Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie - septembrie 2016, un deficit de 2,66 miliarde de euro, comparativ cu 1,09 miliarde euro în primele opt luni, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
În structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat, în perioada analizată, deficite mai mari cu 1,37 miliarde euro, respectiv cu 844 milioane euro, iar balanţa serviciilor şi balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 639 milioane euro, respectiv cu 12 milioane euro.
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,14 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,75 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 393 milioane euro.
Datoria externă pe termen lung a însumat 70,17 miliarde de euro la 30 septembrie 2016 (77,4% din total datorie externă), în scădere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt înregistra, la finele lui septembrie, nivelul de 20,505 miliarde de euro (22,6% din total datorie externă), în creştere cu 3,2% faţă de cel de la 31 decembrie 2015.
În primele nouă luni ale anului, datoria externă totală a scăzut cu 243 de milioane de euro. În structură, datoria publică a crescut cu 1,178 miliarde de euro, în timp ce datoria negarantată public a scăzut cu 608 milioane de euro, iar datoria autorităţii monetare s-a redus cu 327 de milioane de euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 26,3% în perioada ianuarie - septembrie 2016, comparativ cu 38,5% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 6,4 luni la 30 septembrie 2016, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2015.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2016 a fost de 94,2%, comparativ cu 97,9% la 31 decembrie 2015.