ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Boromir a raportat un profit de 1,029 milioane de lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 noiembrie 2014

Compania de morărit şi panificaţie Boromir Prod Buzău a raportat, în primele nouă luni ale anului, un profit de 1,029 milioane lei, faţă de o pierdere de 2,890 milioane lei înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2013, potrivit datelor financiare, transmise, ieri, BVB.

De asemenea, compania a consemnat afaceri de 60,296 milioane lei, în scădere cu 12,79% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când raportase o cifră de afaceri de 69,138 milioane lei.

Veniturile şi cheltuielile totale realizate în intervalul ianuarie - septembrie 2014 au totalizat 71,773 milioane lei (în scădere cu 11,12% faţă de primele nouă luni din anul anterior), respectiv 70,744 milioane lei (-15,42%).

Veniturile din exploatare au scăzut, în perioada analizată, la 9,148 milioane lei (cu 11,34%), în timp ce cheltuielile din exploatare s-au diminuat la 12,814 milioane lei (cu 15,39%), comparativ cu primele nouă luni din anul precedent.

Potrivit companiei, profitul din activitatea de exploatare s-a cifrat la 1,068 milioane de lei, iar pierderea financiară la 39.367 lei, anunţă Agerpres.

Producţia vândută la nivelul perioadei analizate a fost în scădere cu 17,38%, până la un cuantum valoric de 47,165 milioane de lei, faţă de 57,087 milioane de lei raportate în primele nouă luni ale anului trecut.

Lichiditatea consemnată de companie la sfârşitul primelor nouă luni este de 1,247 milioane de lei, în scădere faţă de 1,18 milioane de lei din primele nouă luni din 2013.

Activele imobilizate s-au diminuat, de asemenea, cu 6,01%, de la 106,129 milioane lei la 99,74 milioane de lei, iar datoriile au ajuns la 34,26 milioane de lei, de la 35,90 milioane de lei, la finele lunii septembrie 2013.

Datoriile cu termen scadent de până la un an au înregistrat o creştere, la 30 septembrie 2014, faţă de anul 2013, cu 1.465.401 lei. În mod corespunzător, datoriile cu scadenţă de peste un an au scăzut, comparativ cu anul anterior, cu 3.108.520 lei.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb