ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ESOP: Cei mai mulţi clienţi care au închiriat spaţii de birouri fac parte din sectorul IT&C

F.A.
Companii / 16 decembrie 2013

ESOP Consulting notează că în primele nouă luni ale anului, din sectorul IT&C au făcut parte cei mai mulţi clienţi care au închiriat spaţii de birouri, se arată într-un comunciat de presă.

Astfel, la nivelul întregii ţări, 58 firme de IT&C au semnat contracte de închiriere în primele trei trimestre, însumând o suprafaţă totală de 55.354 mp.

În ceea ce priveşte localităţile vizate, firmele de IT&C s-au orientat către Bucureşti (88%), iar restul către oraşe precum Iaşi, Timişoara, Cluj Napoca şi Sibiu.

"Domeniul IT&C rămâne cel mai dinamic sector al economiei, pentru că alături de firmele româneşti şi multinaţionale prezente pe piaţa care se dezvoltă, firme noi aleg România ca ţară de destinaţie pentru a investi în IT&C. Punctele tari pentru atragerea de investiţii în IT&C sunt resursele umane, faptul că avem tineri talentaţi în programare, care au abilităţi profesionale deosebite şi faptul că ţara noastră este pe locul doi în lume în ceea ce priveşte rapiditatea vitezei de navigare pe Internet. Expansiunea acestor firme determină nevoia de sedii noi, aproximativ 30% din tranzacţiile realizate în 2013 fiind generate de cererea venită din partea unor companii de acest gen", a declarat Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting/Corfac International.

Potrivit sursei citate, compania de IT&C Cloud Research Studio SRL a închiriat integral un imobil de birouri, cu o suprafaţă de 1.300 mp, în Bucureşti, în zona de centru-nord, tranzacţia fiind intermediată de ESOP Consulting.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb