ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Romsilva a recoltat 6,1 milioane metri cubi de lemn din pădurile statului

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 27 octombrie 2015

Romsilva a recoltat 6,1 milioane metri cubi de lemn din pădurile statului

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a recoltat, în primele nouă luni din acest an, 6,1 milioane de metri cubi de masă lemnoasă din pădurile statului, în scădere cu aproape 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, când s-a realizat un volum de 6,283 milioane metri cubi, potrivit datelor furnizate de RNP-Romsilva, citate de Agerpres.

Volumul de lemn recoltat până la finele lunii septembrie reprezintă circa 66% din programul anual estimat de regie pentru anul 2015, respectiv 9,273 milioane metri cubi.

"Exploatarea masei lemnoase se desfăşoară într-un ritm normal. Avem aprobată prin hotărârea Consiliului de Administraţie exploatarea unui volum de 9,4 milioane metri cubi de masă lemnoasă pentru 2015, cu toate că prin prevederile amenajamentelor silvice avem posibilitatea să recoltăm până la 11 milioane metri cubi. Noi vom merge pe o cantitate mai mică, iar programul anual estimat pentru 2015 este de circa 9,273 milioane metri cubi", a declarat directorul general al RNP - Romsilva, Adam Crăciunescu.

În privinţa preţurilor de vânzare a masei lemnoase, şeful Romsilva a precizat că în ultimii trei ani acestea au crescut cu peste 60% faţă de preţul mediu de pornire a licitaţiilor.

"Preţurile de valorificare a masei lemnoase în ultimii 3 ani de zile au ajuns la un nivel de adjudecare mai mare cu 61% faţă preţurile de pornire a licitaţiilor pe care le organizăm. Cred că oferim transparenţă la licitaţii, am mers pe un contract unic în ceea ce priveşte valorificarea masei lemnoase şi pregătim introducerea unui soft unic", a precizat directorul general al regiei.

Potrivit datelor RNP, afacerile regiei au totalizat, la nouă luni, 1,174 miliarde lei, în creştere cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, când rulajul a fost de 1,123 miliarde de lei. Profitul brut s-a majorat de la 176,8 milioane lei la 9 luni din 2014, la 193,9 milioane de lei la finele lunii septembrie 2015.

Vânzarea lemnului reprezintă principală sursă de venit pentru regie, iar restul provine din acţiuni de vânătoare şi din vânzarea fructelor de pădure, plantelor medicinale, ciupercilor şi vânatului.

Romsilva administrează 3.266.494 hectare de pădure aflată în proprietatea statului şi asigură servicii silvice pentru o suprafaţă de 1.123.378 hectare fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale sau privată a proprietarilor privaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb