ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI, UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat un profit net în creştere cu 18,4%

F.A.
Bănci-Asigurări / 13 noiembrie 2012

UniCredit Ţiriac Bank a obţinut un profit net de 146,8 milioane lei (33,1 milioane euro) în primele nouă luni ale acestui an, potrivit standardelor de raportare financiară internaţionale (IFRS), în creştere cu 18,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un comunicat de presă.

În trimestrul al treilea, profitul net a fost de 71,8 milioane lei, aproape de nivelul înregistrat pe tot primul semestru al anului.

Veniturile totale ale băncii au fost de 906 milioane lei (204 milioane euro) în primele nouă luni ale anului, în scădere cu doar 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuielile operaţionale au crescut cu 3,5% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 471 milioane lei (106,3 milioane euro).

"Contextul economic dificil la nivel european şi dinamica factorilor specifici de la nivel local nu au reuşit să aducă o contribuţie pozitivă la creşterea economică în trimestrul al treilea şi nici să marcheze o schimbare în tendinţele de până acum. Marjele au rămas reduse, iar măsurile de optimizare şi eficientizare au continuat. Cu toate acestea, am reuşit să avem o evoluţie pozitivă, cu un nivel bun al lichidităţii, cu o marjă de capital sănătoasă şi o creştere a volumelor, situându-ne pe o poziţie favorabilă în piaţă şi, mai important, am continuat să credităm economia", a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb