ÎN PRIMELE OPT LUNI ALE ANULUI, Fashion Days a înregistrat o cifră de afaceri de 119 milioane de lei în ţara noastră

A.C.
Companii / 25 septembrie 2017

Robert Berza

Robert Berza

Fashion Days a înregistrat o cifră de afaceri de 119 milioane de lei, în primele opt luni ale anului, în România, cu 70% mai mare faţă de perioada similară a anului precedent, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Conform sursei, la nivelul grupului, în ţara noatsră, Bulgaria şi Ungaria, vânzările Fashion Days au crescut cu 60%, până la 41,5 milioane de euro, în acelaşi interval.

Potrivit reprezentanţiilor companiei, la nivelul întregului an 2017, Fashion Days estimează o creştere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri, faţă de 2016.

Robert Berza, CEO Fashion Days a declarat: "Fashion Days este printre puţinii jucători din regiune cu resurse suficiente pentru a se dezvolta accelerat, timp de mai mulţi ani consecutiv, şi cu abilitatea de a determina, practic, întreaga piaţă să se adapteze unui ritm de creştere alert. În România şi regiunea în care suntem prezenţi, ne-am propus, de la începutul anului, să creştem foarte mult pe toate palierele, atât la nivelul vânzărilor, a numărului de clienţi, a brandurilor din ofertă şi să accelerăm investiţiile pentru a sprijini creşterile estimate. În cele trei ţări în care suntem prezenţi, de-a lungul timpului, peste 700.000 de clienţi au comandat cu încredere de pe Fashion Days şi, doar de la începutul anului, am vândut peste 2,18 milioane de produse".

În comunicat se mai precizează că principalul canal de vânzare preferat de clienţii Fashion Days a devenit telefonul mobil, spre care se îndreaptă şi majoritatea eforturilor de comunicare ale brandului. În prezent, peste 40% din comenzi sunt plasate din aplicaţia pentru mobil Fashion Days.

În prezent, vânzările pentru Zee Lane reprezintă 10% din totalul vânzărilor Fashion Days în ţara noastră, Bulgaria şi Ungaria, informează sursa.

Potrivit sursei ictate, investiţiile realizate de la începutului anului au fost direcţionate în IT în procese precum integrarea platformelor online Fashion Days în cadrul grupului Dante International, în dezvoltarea echipelor, inclusiv prin programe de training, cât şi în campanii de promovare, ca parte a strategiei de marketing şi comunicare a brandului.

Campania toamnă/iarnă Fashion Days a introdus pe site 27 de branduri noi, precum: Cheap Monday, Folli Follie, Michael Kors Studio, Minnetonka, Norton, Palladium şi Pippi, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb